Forbes: Cum caracterizați piața cărții în anul 2014?
Silviu Lupescu: Anul 2014 nu a adus modificări semnificative. După căderea dramatică din primii ani de criză, curba vânzărilor s-a aplatizat, având chiar ușoare tendințe de creștere, de câteva procente.
Structura demografică, exodul populației tinere (publicul țintă predilect), învățământul actual care nu încurajează lectura, venitul redus și alte asemenea elemente nu pot oferi motive decât pentru un optimism moderat pentru viitorul imediat. Inevitabil, faptul s-a răsfrânt și asupra creației originale. Sunt mai puțini cei care scriu (nu mă refer doar la literatură), iar unele traduceri sunt de o calitate îndoielnică. Nu aș vrea să generalizez acest fenomen.
Consider că cine susține că vechea generație de traducători nu și-a găsit încă înlocuitori pe măsură se află într-o eroare – avem și traducători tineri talentați și riguroși. Îmi amintesc ce se spunea la început despre „noul val” de prozatori de după anul 2000 și care e situația acum, când mulți dintre ei sunt deja traduși în străinătate. Chiar dacă nu le apare numele într-un Top 10 al vânzărilor, în ansamblu ponderea cărților lor a crescut an de an. E un fapt pozitiv pentru viața editorială de la noi.
Altminteri, „profitul cultural” – ca să-i spunem așa – va migra spre altă zări, odată cu creșterea numărului de coproducții (cărți frumos ilustrate, dar concepute și chiar tipărite în alte țări).
GALERIE FOTO:Topul celor mai vândute cărți de autori străini, în România
Ce aș vrea să adaug – un fapt pe care topurile de vânzări, orientate spre bestseller-uri, nu îl pot evidenția – este creșterea interesului pentru unele domenii editoriale. În acest sens, din oferta Polirom, aș menționa cărțile de călătorii, cele de istorie și memorialistica de orice fel.
Forbes: Ce aveți de apreciat și de reproșat rețelelor de distribuție de carte și librarilor?
Silviu Lupescu: Aș specifica mai întâi că vânzările de carte au migrat într-o proporție de 20-25% către librăriile virtuale, ceea ce a avut consecințe și asupra rețelelor de librării. Unele au devenit mai ofensive, înțelegând că fac un comerț cu produse culturale, care sunt bunuri simbolice. Au imaginat mai multe manifestări specifice și mai atractive. Altele au bloguri proprii, devenite adevărate publicații culturale on-line. Tendința cred că se va accentua.
Un alt fenomen a fost migrarea locațiilor către spațiile cu un aflux mai mare de potențiali cumpărători, în special în mall-uri. Cert este că noi nu avem rețele cu acoperire națională, sunt multe orașe medii care nu au librării, ca să nu mai menționăm localitățile mici. Drept urmare, decalajul dintre vânzările din Capitală și cele din restul țării a crescut.
În plus, în multe cazuri librarii manifestă interes numai pentru noile apariții. Or, ciclul de viață al unei cărți, nu se poate reduce la doar câteva luni. Un autor care nu își vede cartea la raft după șase luni de la apariția ei va fi un autor dezamăgit. Dacă o librărie are o ofertă de – să spunem – 1.000 de titluri, cumpărătorul nu va găsi ce caută și se va îndrepta către internet.
Nu pot face însă reproșuri cu caracter general. Există o presiune constantă din partea difuzorilor pentru creșterea rabatului, ceea ce intră în contradicție cu dorința editorului de a menține prețul cât mai jos, dar acest fapt nu e specific doar produselor culturale. Rulajele lente, adică plățile efectuate la multe luni după vânzarea cărților de către unii difuzori, sunt o altă problemă spinoasă pentru editor, obligându-l la credite comerciale mari care, în cele din urmă, se vor reflecta tot în preț. Asta dacă nu se ajunge chiar la blocaj financiar.
Ar fi nedrept să nu recunoaștem însă că atât editorii, cât și librarii au dificultăți cu o motivație comună: consumul redus de produse culturale autohton. În acest context economic, librăriile independente, dar și editurile mici fac față tot mai greu.
GALERIE FOTO: Topul celor mai vândute cărți de autori români, în 2014
Forbes: La ce cifră de vânzări estimați piața de carte din România, în 2014?
Silviu Lupescu: Estimarea mea este de circa 50-70 de milioane de euro. Este trist că de ani buni eu nu am mai văzut date statistice, ci doar estimări. Oricât ar fi, suma aceasta se împarte între edituri, librari, tipografi, autori, traducători etc și contribuții la buget.
Dacă o carte într-un tiraj rezonabil costă în librărie 100 de lei, profitul editorului în cazul în care a vândut întreg tirajul se poate ridica undeva pe la 5-6 lei. Dacă tirajul este mic sau rămân cărți pe stoc, profitul e zero sau chiar mai rău. Probabil că piața autohtonă nu depășește un sfert din cifra de afaceri a unei edituri din Franța, să spunem Gallimard.
Forbes: Ce măsuri guvernamentale ar putea încuraja creșterea consumului de carte în România?
Silviu Lupescu: Eu nu țin minte ca ministerele să fi fost interesate să facă ceva concret în ultimii – să zicem – zece ani în acest sens.
Tichetele de carte au devenit orice altceva decât au fost gândite inițial, cota de TVA (9%) e printre cele mai mari din Europa, bibliotecile din majoritatea localităților au fondul de carte deteriorat ori s-au transformat în buticuri și baruri, „Ziua Lecturii” a rămas o inițiativă uitată de mult ș.a.m.d.
E drept, e amuzant dacă nu ar fi trist, există și un fapt promițător: tot mai mulți „autori” se apucă de scris cărți în pușcării – vom avea deci ce publica!
Cred că fenomenul de aculturalizare e azi tot mai evident, dar corecția va trebui să înceapă de la bază, din școli. O editură nu va avea niciodată posibilitatea de a sponsoriza toate bibliotecile școlare din țară, chiar dacă astfel, poate, și-ar câștiga noi cititori. E nevoie și de o politică susținută din partea factorilor guvernamentali și a comunităților locale.
Deja indicatorii statistici ne situează prin coada Europei în ce privește „consumul cultural”, dar riscăm ca decalajele să devină curând și mai mari în lipsa elaborării unor politici culturale și educaționale adecvate. Poate că și cartea și-ar afla rostul ei – cred eu – într-un proiect amplu, de țară, despre care de atâta vreme tot vorbim.
