Deși întrebarea de mai sus a fost puţin forţată, statisticile actualizate arată că o persoană petrece în medie două ore adunate pe diversele platforme de social media. Două ore în fiecare zi. Liderul încă este Youtube, cu 40 de minute dedicate dar Facebook îi suflă în ceafă cu 35 de minute în creștere. Urmează Snapchat, cu 25 de minute și Instagram, cu un sfert de oră (desigur, cu diferenţe în funcţie de datele socio-demografice).
Vă daţi seama? Facebook-ul chiar ne mănâncă zilele…
Și e drept, ne dă multe avantaje, dar le plătim foarte scump. Mai ales că nicio fractură, pardon, nicio factură nu e la vedere. Iar la pachet cu multe oportunităţi, cea mai cunoscută platformă digitală ne servește subtil marea iluzie că o bucăţică din ea chiar ne aparţine. Dar „pagina ta“ nu e de fapt a ta și nici „pozele tale” nu mai sunt decât ale tale. Tu ești sugestiv intitulat un „user“ (din „numai“ 1,86 miliarde de useri activi în toată lumea!) și tot ce postezi devine, sub o anumită formă, un conţinut aflat la dispoziţia lui „Mark“ și acţionarilor Facebook. În sensul că, teoretic, dacă ei se supără într-o zi și decid să închidă toate paginile, nu cred că ne-ar suna să ne ceară părerea. Și să vezi atunci în ce crize nevirtuale vor intra identităţile noastre.
Meanwhile, e fabulos să stai tupilat în bula ta digitală și să urmărești câte tipuri de relaţii dezvoltă oamenii cu Facebook și prin Facebook, cu ei înșiși și cu atâţia alţii pe care nu ar fi avut cum altfel să îi cunoască, să îi iubească sau să îi înjure vreodată. Iar asta e o sursă inepuizabilă de revelaţii filozofice, cercetări sociologice și dezbateri psihologice. Printre altele. Căci mai e și sursă de business și motiv de divorţ, piaţă de recrutare sau piaţă maritală, canal de e-commerce sau personal branding. Ba chiar presimt că în viitor CNA-ul va sponsoriza pastile TV cu „Pentru o viaţă sănătoasă, evitaţi consumul excesiv de Facebook, Snapchat și alte droguri“.
Citește și Oxitocină, nu Botox!
Dar ce înseamnă consumul și expunerea responsabilă pe Facebook? Cât arăţi și mai ales, cui arăţi, în condiţiile în care aproape jumătate dintre „prietenii“ unui user sunt de fapt necunoscuţi? Habar n-am care e răspunsul și cred că el rămâne o decizie foarte personală, cu potenţial de controversă cât cuprinde.
Pentru că poţi alege să fii cu FB într-o relaţie platonică sau de exploatare reciprocă, cum ar veni just for business. Sau just for fun, pentru selfie promo, cu tușe accidentale sau premeditate de selfie porno. Sau doar pentru share de poze cu pisici ori citate din Arsenie Boca. Sau pentru gânduri și emoţii adevărate. Sau pentru înjurat sistemul, vaccinurile și biserica. Sau ca să vorbești cu prietenii care s-au cărat din ţară. Sau ca să arăţi (fie cuiva anume fie oricui are ghinionul să-ţi fie prieten) ce mult te iubește Y. Sau ca să inspiri followerii prin filozofii osho-iste, alipite unor poze cu picioare lungi și fără celulită. Sau doar ca să taci și să-i observi pe alţii.
O decizie de luat și de re-luat în faţa fiecărei noi tenţaţii cu potenţial de viral (cum o fi ajuns cuvântul ăsta să însemne ceva de bine?!). De exemplu, cu cine „votezi“ atunci când ai în faţă friptura perfectă, pentru poza perfectă, care ar putea să-ţi aducă nu numai 1.000 de kalorii, dar și o mie de like-uri? Cu BigData și protecţia intimităţii și a digestiei fără telefon sau cu nevoia de a împărţi „vina“ că n-ai ales o salată cu toţi ceilalţi oameni din listă? A posta sau a nu posta, aceasta-i întrebarea… Iar scriitorul Kevin Kelly spune că „Dacă social media ne-a învăţat ceva despre noi ca specie, acel lucru e că impulsul uman de a împărtăși e mai puternic decât impulsul uman de a proteja intimitatea, ceea ce a surprins experţii. Vanitatea întrece confidenţialitatea.”
Și chiar dacă teama iniţială că atunci dai Sign in pe Facebook dai Sign out la o grămadă de interacţiuni reale s-a mai risipit, efectele adverse ale administrării prelungite sau supra-dozajului au rămas. Și studiile ne arată că nu sunt deloc puţine. Printre ele: stări de frustrare până la depresie (cauzate de favorizarea unor „comparaţii sociale nerealiste“), scăderea performanţei în muncă, scăderea rezultatelor în procesul de învăţare, anxietate, stimă de sine scăzută, incertitudine, narcisism, comportamente antisociale.
Pentru că, „în ciuda denumirii de reţea socială, cea mai mare parte din activitatea unui user e de obicei focusată pe propria persoană“ spune psihologul Brittany Gentile, în timp ce alţi cercetători avansează ipoteza potrivit căreia social media „reflectă și amplifică gradul de narcisism din cultura noastră“ (Elliot Panek, Sara Konrath).
Eu cred că, pentru mulţi dintre userii constant activi, Facebook e noua versiune a jurnalului secret, poate chiar a oracolului confiscat de dna dirigintă, doar că nu mai trebuie să ne prefacem că nu vrem să îl citească altcineva. De aceea nu cred că Facebook e „un trend care va trece până la urmă“. Atâta vreme cât ne-am stocat în el istoria personală a ultimului deceniu și ne-am arhivat în ordine cronologică emoţiile frumoase și emoţiile apăsătoare, plus toate life event-urile noastre, nu vom da Log Off.
Paginile astea crescute cu părţi din noi au devenit un fel de memorie externă care ne ţine de cald și ne face să ne simţim mai puţin muritori și mai puţin singuri decât suntem de fapt.
Asta cu toate că o treime dintre cuplurile engleze le citează ca motiv de divorţ iar terapeuţii invită la redefinirea infidelităţii pentru a răspunde presiunilor fără precedent cu care se confruntă actualele cupluri. Dar despre cum putem ajunge să ne urmărim mai mult decât să ne iubim, în articolul viitor.
Până atunci, vă doresc să se împlinească urarea aceea care spune „Să fii fericit măcar 10% din cât de fericit pari pe Facebook“!
TO BE CONTINUED
