FacebookTwitterLinkedIn

Suntem într-un moment de turnură, cel puțin în sectorul energiei, moment în care România trebuie să ia niște decizii strategice“, spune Corina Popescu, CEO Electrica. Sectorul energetic a fost marcat de mai multe momente cheie, iar provocările aduse de pandemie au fost dublate de schimbări majore în rândul producătorilor și al furnizorilor. 

2020 a fost un an al extremelor și al provocărilor. A fost un an, cel puțin pentru piața de energie, care anunță niște schimbări majore. A început cu partea de liberalizare a pieței de gaze, la data de 1 iulie 2020, cu pregătiri și schimbări importante legate de funcționalitatea pieței de electricitate, era un avertisment pentru provocările care urmau de la 1 ianuarie 2021: liberalizarea pieței de electricitate; modificarea pieței de la piața orară, la piața de 15 minute“, prezintă directorul general Electrica, în cadrul unei noi ediții a emisiunii Forbes Reinventarea României. Cu toate acestea, compania a conturat o serie de obiective ambițioase, plănuind să se remarce pe piața energiei prin decizii strategice, îndreptate spre consumator. “Planurile la nivelul grupului Electrica sunt destul de ambițioase și pentru 2021, așa cum au fost și pentru 2020. În cadrul strategiei aprobate la nivelul grupului, ne dorim ca 2021 să fie anul în care ne dezvoltăm. Anul 2020 a fost un an de consolidare a business-ului existent, 2021 ne dorim să fie un an al dezvoltării liniilor de business existente. Așa cum am declarat, ne dorim să fim mult mai activi pe partea de producție, să ne dezvoltăm anorganic activitățile existente, poate să ne dezvoltăm și la nivel regional. Poate e momentul ca Electrica să facă pasul și la nivel național. Sper să reușim să ne păstrăm ritmul, entuziasmul“, adaugă invitata Forbes.

Corina Popescu privește spre viitor, știind că 2021 va fi un an al schimbărilor. Compania își propune să devină cu mult mai activă pe segmentul de producție, în timp ce vizează consolidarea poziției sale la nivel național. Un alt obiectiv important pentru Electrica este extinderea la nivel regional, întrucât “piețele sunt cuplate și oferă de data aceasta mult mai multe posibilități“. Până atunci, Corina Popescu evidențiază faptul că, în România, există această piață liberă și concurențială, iar din punctul de vedere al Electrica, invitata Forbes precizează: “Trebuie să învățăm să fim mai buni, mai flexibili și mai disponibili pentru consumatorii noștri.