FacebookTwitterLinkedIn

Praktiker Real Estate România, condus de omul de afaceri Omer Susli, a achiziționat unul dintre cele mai mari parcuri comerciale din București, Vitantis Shopping Center.

Centrul comercial se întinde pe 50.000 mp (35.000 mp suprafață închiriabilă) și găzduiește retaileri precum Brico Depot, La Cocoș, Casa Rusu, Homefit, Proges și Arenele LaserMaxx. Fondul Revetas Capital deținea proprietatea din 2014.

Această achiziție se alătură altor recente tranzacții de centre comerciale situate în diverse orașe din România.

În Râmnicu Vâlcea, Omer Susli a achiziționat un magazin în care își desfășoară activitatea unul dintre cei mai mari retaileri de food de pe piață, Lidl România. În Tulcea, un retail park în care funcționează Lidl, Altex și Jysk. De asemenea, investitorul a achiziționat alte centre de retail în orașe precum Drobeta Turnu Severin și Bârlad, iar în Bistrița a construit Bistrița Retail Park, printre chiriașii căruia se numără Carrefour, Decathlon, Lem’s, Jysk, Sportisimo și Top Shop.

Totodata, Praktiker Real Estate România a regândit structura magazinului din Focșani, unde în prezent se află retailerul Homelux, specializat în comerțul cu amănuntul al mobilei, și hipermarketul Lidl.