
Ce mai citesc copiii în vacanță? Este întrebarea care ne împarte, de obicei, în două tabere – părinți și profesori care preferă să-i îndrume pe copii spre autori clasici și cei care preferă modernismul. Adevărul este întotdeauna la mijloc și ceea ce ne dorim să transmitem prin acest articol este că dragostea de lectură este cel mai important obiectiv pe care-l putem avea.
Știm că lectura este un obicei care ne aduce atât de multe beneficii încât ar fi mare păcat ca el să fie asociat doar cu școala, cu învățarea sau, mai rău, văzut ca o obligație. Așa că v-am pregătit 9 idei pentru a face ca lectura să fie parte din distracția de vacanță a copiilor, dar și o listă de recomandări cu care nu veți da greș. Să începem!
1. Faceți din citit un obicei
Știm că sunt atât de multe lucruri de făcut în vacanță pentru copilul tău. De la tabere, vacanța la bunici, vacanțele împreună până la zilele de joacă pe-afară, întâlniri cu prietenii, poate și vreun curs de robotică sau poate un sport. Dacă lăsăm la voia întâmplării cititul, s-ar putea să nu ajungă pe lista copiilor. Vorbiți cu ei, implicați-i în procesul de alegere a activităților de vacanță. Dacă ați făcut deja un calendar împreună al activităților de vacanță, treceți lectura pe listă. Ce nu se prioritizează adesea rămâne nefăcut.
2. Nu fi părintele pisălog
În momentul când spui cuiva că trebuie să facă un anumit lucru – cum e cititul aici – reacția cea mai probabilă este de rezistență. Orice ființă umană – și la copii am văzut asta din nou și din nou – vrea să aleagă să facă acel lucru, orice vine cu obligație, cu impunere sau presiune, are șanse mari să nu fie acceptat.
Așa că aici vă îndemn să rezistați rolului de pisălog și la atitudinea cititul e o treabă de făcut. Și dacă e de făcut, atunci recurgem la recompense (dacă citești 20 de minute, ai dreptul la 20 de minute de PS/jocuri etc.) sau la deprivări (azi n-ai citit, deci nu primești desert sau ieșire în oraș). Mai degrabă, ceea ce funcționează este ademenirea, să facem puțină curte lecturii și cititului, să vorbim entuziast despre cărți, despre o librărie pe care am descoperit-o în drum spre casă, despre o bibliotecă unde au și ateliere de lectură, despre posibilititatea de a-și alege propriile aventuri.
3. Lăsați copilul să-și aleagă singur lecturile
Știu, e plin de liste de recomandări, din literatura clasică sau modernă, mai ușoare sau mai grele, însă voi puteți, cel mult, să propuneți o astfel de listă. Lăsați decizia la ei în funcție de preferințe, de nivelul lecturii, de ce e cool în grupul de prieteni. Dacă are o listă recomandată de la școală, răsfoiți împreună cărțile – dacă le aveți – sau mergeți la librărie/bibliotecă pentru a le răsfoi și a se decide ce ar vrea să citească, cât poate, ce ritm dorește să adopte. Dacă sunt lecturi mai grele sau care nu-l atrag, oferiți-i ca soluție să citească x minute acea lectură și tot atât sau mai mult din ceva mai ușor, care-i e pe plac. E foarte important pentru copil să citească la nivelul lui de înțelegere. Lectura (mai cu seamă că vorbim de cea de vacanță) nu trebuie să fie un chin, o experiență dureroasă. Copilul are nevoie să simtă plăcerea de a termina o carte, de a citi mai multe pagini azi decât ieri, de a fi încrezător în capacitățile sale de cititor.
4. Continuați să le citiți copiilor cu voce tare
Este foarte posibil să-şi dorească încă să-i citiți voi, să se bucure încă de momentele de căldură şi conectare zilnică pe care le implică cititul cu voce tare, alături de părinte. Cine spune că odată ce ştiu să citească singuri, noi îi lăsăm cu cartea în mână la culcare şi ne vedem de ale noastre? De fapt, chiar se recomandă să le citim în continuare. Chiar dacă au 9 ani şi ştiu deja să citească bine, şi dacă au 12 ani şi pot citi Harry Potter în 3 zile, de unii singuri.
Conectarea, apropierea şi bucuria lecturii împreună sădite de la câţiva anişori merită cultivată până la vârste mai mari. Mulți părinți se îngrijorează că dacă vor continua să le citească copiilor – acum cititori independenți ei înșiși – aceștia nu vor mai fi motivați să citească singuri. Însă numeroase studii afirmă contrariul. Cercetările Scholastic, cea mai mare editură de cărți pentru copii din lume, au arătat că este mult mai probabil ca un copil de 6-11 ani să practice cititul în mod regulat și frecvent dacă i se citește în continuare. Din nenumărate rapoarte despre obiceiurile de citit ale familiilor a reieșit această cocluzie: a-i citi copilului cu voce tare, 5-7 zile pe săptămână, atât în anii preșcolari, cât și anii școlari, este un factor-cheie ce va prognoza dacă un copil devine sau nu un cititor frecvent, în intervalul 6-11 ani.
5. Faceţi din lectură un joc
Copiii iubesc jocul și, dacă vrei să ajungi la ei, vorbește-le pe limba lor: joaca. Așa că de ce să nu ne folosim creativitatea și jucăușenia și în ceea ce-i privește cititul?
Puteți, de exemplu, să lansați o provocare a cititului și iată câteva sugestii de inclus:
- Citește seara, sub cerul înstelat;
- Citește o poveste și rescrie-i finalul;
- Citește în cort sau sub cearșaf, la lumina lanternei;
- Citește pe ascuns (în dulap, în cămară, în pod sau pe-afară);
- Redesenează coperta unei cărți citite;
- Citește-i cățelului, pisicii sau hamsterului tău;
- Citește o rețetă, un anunț din ziar sau instrucțiunile unui joc de societate;
- Roagă-i pe bunicii tăi să-i citească sau să-ți spună o poveste.
6. Scoateți cărțile… afară
Cine a spus că lectura trebuie să fie o activitate doar pentru acasă? Ei bine, noi profităm de orice ieșire să luăm cărțile la noi.
Nu există vacanțe, fie ele și de 3 zile, fără cărți. Toată familia, de la mare la mic. Sigur că primesc plângeri că bagajul e greu de la cărți, dar ce apreciate au fost pozele cu cărți de la Paris, din Bruxelles sau din avion.
De asemenea, când aștepți în aeroport, în sala de așteptare de la doctor (jumătate de oră), când călătorești cu trenul sau în diminețile când te trezești prea devreme și nu vrei să faci zgomot să nu-i trezești pe ceilalți, cartea poate fi un bun companion.
7. Cartea e un întreg univers, nu doar obiectul în sine
Sunt o mulțime locurile și contextele care au în centrul lor cărțile: biblioteci, librării, lansări de carte, spectacole pe baza unor cărți, cluburi de lectură, ateliere de lectură și așa mai departe.
În București, de exemplu, vă recomandăm cu drag Bibliotecile Metropolitane, există numeroase filiale pentru copii și tineret. Iar acolo copiii nu doar că pot răsfoi cărți de toate felurile, de la beletristică la enciclopedii, dar vor găsi și o sumedenie de jocuri de societate, audio-bookuri, muzică, filme și așa mai departe. Este mult mai probabil ca al tău copil să fie curios să citească poveștile unui autor român contemporan după ce îl cunoaște în carne și oase, primește un autograf sau asistă la o lansare ori un atelier de carte. Așa a pățit fiica mea cu scriitoarea Mihaela Coșescu, pe care am invitat-o ulterior la școală, în cadrul Școlii Altfel.
8. Citiți orice, oriunde
Lectura nu se rezumă la cărți sau literatură de un anumit nivel și consistență. În schimb, încurajați-i pe copii să citească orice. Citiți panourile de pe drum când mergeți în vacanță, ziarul local, meniul de la restaurant, pliantele de la muzeu sau de la castelul pe care l-ați vizitat. Ajutați-l pe copil să citească o hartă. Rugați-l să vă ajute să scrieți un bilet sau un email cuiva drag. Poate și o scrisoare. La fel, să le citească. Toate aceste experiențe, cu cât sunt mai diverse, cu atât îl familiarizează pe copil cu lumi diferite, cu tipuri de limbaj divers, îl îmbogățesc ca experiență și ca percepție.
9. Câteva idei salvatoare despre tipurile de cărți
pe care cei mai mulți copii le iubesc
– Benzile desenate sunt, cel mai des, iubite de cititorii la început de drum și e posibil să rămână o pasiune și la 10-11 ani sau mai mult. Acestea sunt o alegere minunată și o modalitate foarte potrivită prin care copilul să iubească lectura. Unde mai pui că sunt mai ușor de citit și satisfacția terminării unei cărți de 150 de pagini într-o zi e uriașă.
– Nu subestima cărțile amuzante! Adesea părinții se tem că cei mici ar vrea doar cărți amuzante. Dar ce altă metodă mai bună știți voi care să-i ajute să asocieze lectura cu bucurie, cu amuzament, distracție și lejeritate?
Nu vă feriți de ele, nici nu le limitați, aceste cărți sunt adevărate comori, iar momentele când copilul vă citește părțile amuzante sau glumele făcute de pisica vorbitoare sunt neprețuite.
Savurați-le!
– Seriile sunt la putere acum.
Când un copil care abia a învățat să citească sau deja e cititor independent, găsește o serie care-i place, roagă-te ca seria să nu aibă 100 de volume.
Lăsând gluma deoparte, seriile sunt foarte potrivite pentru a menține curiozitatea copilului și a citi încă un volum și încă unul pentru a afla prin ce aventuri trece sau ce trăsnăi mai face personajul lui preferat.
– Nu-i dona cărțile illustrate. Încă mulți părinți sunt tentați să dea cărțile illustrate citite cu voce tare de atâtea ori, doar copilul le știe deja pe de rost, nu? Foarte posibil, dar nu uita că ele rămân adesea îndrăgite de copil toată viața pentru poveste sau, și mai des, pentru momentele frumoase petrecute culcușiți în brațele tale în timp ce-i citeai, pe roluri, cu vocea înspăimântătoare sau cea duioasă.Plus că are șansa să le citească singur acum, nu-i răpi plăcerea și satisfacția de a citi 5 astfel de cărți illustrate într-o singură sesiune. Pentru că acum poate. Și e minunat să-și construiască încrederea în forțele proprii alături de cele mai îndrăgite povești.
– Cărțile sunt portaluri magice, nu ezitați să le deschideți
Să nu uităm sfatul marelui scriitor de literatură pentru copii,
Dr. Seuss: „Cu cât citeşti mai mult, cu atât afli mai multe lucruri. Cu cât înveţi mai mult, cu atât vei merge în mai multe locuri“.
Pe voi în ce lumi minunate v-au purtat cărțile?
Recomandări de cărți 6-8 ani
Aiurea-n tramvai de Adina Rosetti
Seria Țup de Alex Donovici
Seria Dory Fantasmagory de Abby Hanlon
Cărțile lui Roald Dahl: Matilda, Marele Uriaș prietenos, Danny, campionul lumii, James și piersica uriașă, Lighioane spurcate.
Seria Portalul Magic de Mary Pope Osborne
Prima carte cu Apolodor, de Gellu Naum
A doua carte cu Apolodor, de Gellu Naum
Pippi Șosețica de Astrid Lindgren
Seria Eroina Clementina de Sara Pennypacker
Seria Ramona de Beverly Clearly
Aventurile lui Cepelică de Gianni Rodari
Doctorul Aumădoare de Kornei Ciukovski
Recomandări de cărți 9-11 ani
Seria Cum să faci să nu citești, de Tommy Greenwald
Seria Dosarul Popcorn, de Ana Rotea
Seria Olguța, de Alex Moldovan
Seria Minunea, de R.J Palacio (Minunea, Cartea lui Julian, Cartea despre Pluto, Pasărea albă)
Seria Aventurile lui Habarnam, de Nikolai Nosov
Dominic, de William Steig
Heidi, fetița munților, de Johanna Spyri
Jim Năsturel și cei 13 sălbatici, de Michael Ende
Povestea frindelului, de Andrew Clements
Un urs pe nume Paddington, de Michael Bond
Seria Harry Potter, de J.K. Rowling
Seria Copacul depărtărilor, de Enyd Blyton
Cărțile lui David Walliams: Mătușica îngrozitoare,
Băiatul miliardar, Băiatul în rochie, Domnul Sconcs
Benzi desenate sau romane grafice
Seria Poptropica, Jack Chabert
Seria Dog Man, de Dav Pilkey
Seria Jurnalul unui câine poznaș, de James Patterson
Seria Garfield, de Jim Davis
El Surdo, de Cece Bell
Izzy cea creativă și Emmie cea invizibilă, de Terri Libenson
Cărțile lui Raina Telgemeier: Surori, Zâmbește, Fantome, Pe scenă
Seria Amuleta, de Kazu Kibuishi
Aiurea, de Svetlana Chmakova