
Scăderea dramatică vine pe fondul competitivității crescute din partea iPhone și a modelelor din gama Galaxy (produse de Samsung).
Astfel, al cincilea producător de telefoane mobile al lumii a înregistrat un profit net de doar 34,48 de milioane de dolari, comparativ cu clee 380 de milioane de dolari din trimestrul patru al lui 2011 și cu cele 134 de milioane de dolari din trimestrul anterior al anului trecut.
Veniturile consolidate din ultimul trimestru al anului trecut s-au ridicat la circa două miliarde de dolari. Analiștii de profil sunt de părere că nici acest an nu va fi unul bun pentru compania din Taiwan, eforturile reprezentanților de a-și face cunoscute produsele fiind cu mult sub cele ale Apple sau Samsung.
HTC va lansa la începutul acestui an un nou model cunoscut în acest moment sub numele de cod “M7”. Inițial, lansarea acestuia era programată pentru luna februarie, surse din industrie afirmând recent faptul că acesta ar putea intra pe piață abia din martie.