
Tranzacția a fost aprobată de Consiliul de administrație al Piraeus Bank și Fondul elen pentru Stabilitate Financiară (Hellenic Financial Stability Fund), dar va fi finalizată după obținerea aprobărilor de la autoritățile de reglementare competente din România.
Cu toate acestea, reprezentanții Piraeus Bank estimează că tranzacția va fi finalizată în prima jumătate a anului viitor.
„Vânzarea operațiunilor noastre bancare în România reprezintă un alt pas important spre îndeplinirea la timp a angajamentelor asumate în planul de restructurare a Grupului, așa cum au fost convenite cu Direcția Generală Concurență a Comisiei Europene, precum și implementarea planului strategic al Grupului, «Agenda 2020»”, a declarat Christos Megalou, directorul executiv al Piraeus Bank.
Topul băncilor din România în 2016, în funcție de active
Cu sediul în București, Piraeus Bank avea, la 30 septembrie 2017, active în valoare totală de 1,5 miliarde de euro, la aproximativ 150.000 de clienți activi, operând prin 99 de unități bancare, pentru care lucrează peste 1.300 de angajați. La finele anului trecut, Piraeus Bank România era cotată drept a 13-a bancă din sistemul românesc, în funcție de active, deținând o cotă de 1,67%, la o valoare a activelor de 6,572 de miliarde de lei (1,4 miliarde de euro), reiese din datele Băncii Naționale a României.
„Piraeus Bank România este solvabilă, are lichidităţi şi active sănătoase, în economia din Uniunea Europeană cu cea mai rapidă creştere. De-abia aşteptăm să colaborăm cu Piraeus Bank pentru a finaliza achiziţia şi a crea o bancă independentă în sectorul bancar din România”, a declarat Christopher Flowers, CEO şi director general al JCF.
Consultanții Piraeus Bank pentru tranzacție sunt UBS Limited, consultant financiar exclusiv, și White & Case LLP, avocat internațional, precum și Schoenherr și Asociații, consultant juridic român.
J.C. Flowers este o companie privată de investiții, axată pe investițiilor globale în industria serviciilor financiare, având birouri în New York și Londra. Fondată în 1998, compania a investit mai mult de 15 miliarde de dolari în 50 de companii, din 17 țări, dintr-o serie de subsectoare ale industriei (banci, societăți de asigurări și reasigurări, societăți de valori mobiliare, finanțe de specialitate și servicii și gestionarea activelor).
În prezent, J.C. Flowers deține active în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari, de 7 ori cât valoarea întregului sistemul bancar românesc.
Aceasta este cea de-a patra tranzacție din sistemul bancar românesc care a fost încheiată în acest an. La sfârșitul lunii iunie, Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă de retail din Italia, a ajuns la un acord cu statul italian pentru a prelua activele Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza.
La nivelul anului trecut, Intesa Sanpaolo și Veneto Banca aveau în România, fiecare, câte o cotă de piață de 1,04%, la active de 4,088 miliarde de lei (locul 18), respectiv de 4,111 miliarde de lei (locul 17). Activele cumulate depășeau locul 12 în sistemul bancar, Citibank Europe – o cotă de piață de 1,73% (active de 6,815 miliarde de lei), fiind extrem de aproape de locul 11, OTP Bank.
Schimbare importantă în sistemul bancar. S-a confirmat: OTP Bank România cumpără Banca Românească. OTP Bank ajunge pe locul 8, un salt de trei poziții
La finele lunii iulie, OTP Bank România a achiziționat un pachet de 99,28% din Banca Românească. Anul trecut, OTP Bank avea o cotă de piață de 2,09% (locul 11), cu active de 8,215 miliarde de lei, iar Banca Românească de 1,62% (14), cu active de 6,383 de miliarde de lei, potrivit datelor BNR. Cumulat, cele două atingeau o cotă de 3,71%, la nivelul anului trecut, suficient pentru locul 9. În plus, ar fi fost aproape de locul 8, ocupat de Alpha Bank, care a avut o cotă de piață de 3,74% (14,73 de miliarde de lei) și depășea Bancpost, care a avut o cotă de 2,96% (11,656 de miliarde de lei).
La finele lunii noiembrie, Banca Transilvania, a doua bancă din sistemul românesc, în funcție de active, a semnat acordul de achiziționare, de la Eurobank Group, a Bancpost (a noua bancă din sistem), tranzacția incluzând ERB Retail Services IFN și ERB Leasing IFN. Banca Transilvania a încheiat anul trecut pe locul doi al sistemului bancar, cu o cotă de piață de 13,15%, la active în valoare de 51,776 miliarde de lei. Bancpost a fost, anul trecut, pe locul 9, cu o cotă de 2,96%, datorită activelor estimate la 11,656 miliarde de lei.
Astfel, cumulat, BT și Bancpost reprezentau 16,11% din piața bancară, anul trecut, fiind aproape de locul întâi, ocupat de BCR. Cu active în valoare de 64,068 de miliarde de lei, BCR avea o cotă de 16,28% din piața bancară, în urcare de la 15,8%, în anul anterior.
Activele sistemului bancar din România, format din 37 de bănci, erau în valoare de aproape 393,648 de miliarde de lei, la finele lunii decembrie 2016, cu aproximativ 6,65% peste nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior, iar profitul cumulat a fost de 4,3 miliarde de lei, în ușoară scădere.
Ca urmare a noilor tranzacții, la finele anului viitor, sistemul bancar românesc va ajunge la 33 de bănci, în condițiile în care la data de 1 mai 2017 s-a finalizat fuziunea dintre Patria Bank și Banca Comercială Carpatica.
Foto: Sediul central al Piraues Bank România, aflat în zona Piața Victoriei, din centrul Bucureștiului.