
Într-o lume în care totul se desfășoară cu rapiditate, se vorbește din ce în ce mai mult despre tehnicile de citire rapidă. Da, există metode prin care copiii, dar și adulții, pot învăța să citească și să înțeleagă un text de două-trei ori mai repede decât fac acest lucru în prezent. Cum ajung la această performanță? Prin exerciții care antrenează mintea și ghidați de oameni motivați să lucreze cu generațiile viitorului. Am povestit despre aceste lucruri cu Alexandru Mircea Bordea, fondator Program Infospeed. de Magda Popescu-Biclineru
„Citirea rapidă este mai mult decât o necesitate în timpurile pe care le trăim. Dar în primul rând este o citire corectă, pentru că ne folosim, așa cum trebuie, mai mult de emisfera dreaptă în procesul descifrării unui text. Dacă avem o relație bună cu informația și un IQ peste 120 putem citi de două sau de trei ori mai repede, cu o reținere de peste 60% a textului“.
Așa ne-a explicat Alexandru Mircea Bordea, fondator Program Infospeed, importanța citirii rapide și a exersării tehnicilor care ne ajută să mărim considerabil ritmul de citire.
Încă de la primele rânduri citite în copilărie, am învățat să citim în gând, astfel că ajungem ca fiecare cuvânt al unui text să fie șoptit și în minte. De ce este greșit acest lucru? „Pentru că este un mod deficitar de a citi. Când pronunțăm un cuvânt în gând, mintea caută acel cuvânt și îl imaginează, practic este ca și cum am folosi un calculator care face sute de căutări în timp ce lucrăm. S-a demonstrat științific că mintea poate înțelege instant chiar 3-4 cuvinte în același timp (experimentul tachinoscopului – au afișat un cuvânt, două, trei într-o fracțiune de secundă și mulți oameni obișnuiți au văzut cuvintele afișate pe un ecran de cinema). Sigur, ajungem acolo prin muncă, dar cu ajutorul tehnicilor și al metodelor care antrenează citirea, rezultatele nu întârzie să apară. Cea mai cunoscută metodă este cea a reperului – dezvoltată de Evelyn Wood. Folosind un pix sau un creion, urmărești cuvintele într-un ritm mult mai alert decât ești obișnuit să citești. O altă tehnică este să „fotografiezi“ cuvintele foarte repede și asta se realizează ușor, lucrând cu dispozitivul de citire rapidă“, a explicat Alexandru Mircea Bordea.
Cum pot ajunge, mai exact, copiii să-și îmbunătățească ritmul și viteza de citire? Cea mai eficientă metodă este metoda Infospeed, un program pus în aplicare cu sute de copii și adulți care și-au dorit să deslușească tainele cititului rapid. „Metoda combină creșterea parametrilor de bază ai învățării (atenție, concentrare, câmp vizual, orientare vizuală, atenție la detalii, viteza generală de lucru, relația cu informație etc.) cu viteza de procesare a informației, care pune bazele unei viteze rapide de citire încă din start. Am dezvoltat materiale proprii, muzică specială, soft și tot ce este necesar pentru o trecere naturală la o viteză mare de citire. Tehnicile pe care le folosim pun bazele unui stil de lucru și implicit de învățare eficiente. Înțelegerea textului este peste 60%, adică de trei ori mai mare față de cât este normal și antrenează abilități precum o relație bună cu mintea și un stil de comunicare superior“, a explicat Alexandru Mircea Bordea. Cursurile de acest tip pot fi accesate de copii de la șase ani, sau mai devreme dacă vorbim despre copii cu abilități înalte.
Am discutat și despre activitățile care-i ajută pe copiii noștri să învețe mai sistematic, mai rapid și să evite învățarea pe de rost. Și am aflat că sportul, dar și învățarea unui instrument sunt acțiuni care cresc mult performanțele unui copil. „Contează foarte mult dacă face sport, nu neapărat de performanță și dacă învață să cânte la un instrument, ambele activități cresc curba de efort mental, iar muzica ajută la echilibrarea emisferelor cerebrale. În completarea acestora, copiii trebuie să se mai bucure de mult joc, în special de jocuri de rol, de improvizație, de creativitate, dar și de aritmetică mentală sau Soroban și să-și urmeze orice pasiune – desenat, pictat, dansuri“.
Programele Infospeed se deșfășoară acum mai mult în particular (one to one) cu elevii și adulții, fiind și cele mai eficiente programe de antrenament.