
Suma ar putea veni de la turiști prin introducerea unei taxe de un euro pe noaptea de cazare și nu de la bugetul de stat, a declarat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, potrivit Agerpres.
‘Am spus-o clar: ne trebuie 30 de milioane de euro anual și când spun asta nu spun să ne vină de undeva de la bugetul de stat, pentru că nu au venit niciodată în 35 de ani. Ar trebui să fie un proiect de 150 de milioane (euro n.r.) pe 5 ani, ca să ajungem la niște cifre cheie. Am dat și o soluție. Este simplă. A descoperit-o lumea, nu am descoperit-o noi și am descoperit-o în proiecte comune cu Comisia Europeană și cu OCDE. Un euro pe noaptea de cazare, la 30 de milioane de nopți, se adună 30 de milioane de euro la nivel de stat. Dacă îi luăm de la turist, turistul nu zice ce-ai făcut cu acel euro de la mine? E învățat să plătească 8 euro – 9 euro în capitalele și în orașele turistice internaționale. Nu o să putem să luăm de la buget banii ăștia, avem treabă cu înarmarea, avem treabă cu construcția de autostrăzi, nu avem de unde’, a precizat Adrian Voican.
El a adăugat că nici suprataxarea operatorului privat nu mai este o soluție, iar cea mai bună soluție este de a decupla cât se poate de mult banii pentru promovare de semnătura politică.
“Nu putem nici să mai punem suprataxe pe operatorul privat, că e cocoșat deja, nici nu mai are pe unde să scoată cămașa. Statul ca să facă rost de mai mulți bani tot a împins salariul minim în sus. (…) Pur și simplu degeaba am recuperat cifrele ca număr de turiști din 2019, pentru că nu reușim să creștem atât de repede veniturile cât să facem față la creșterea de cheltuieli. E chinuială în domeniul turismului, nu e feerie. Și atunci, singura sursă, și nu că suntem noi deștepți, am stat de vorbă și cu cei din alte țări, mult mai deștepți decât noi, care au încercat să facă promovare și au spus: decuplați cât puteți banii pentru promovare de semnătura politică. Nu pot să declupez de tot, dar nici nu trebuie să stea într-un pix politic”, a explicat vicepreședintele ANAT și președinte al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova.
Pe de altă parte, Voican a menționat că prezența internațională a României s-a îmbunătățit de la an la an.
‘Trebuie să recunoaștem că prezența internațională a României s-a îmbunătățit de la an la an, este un pic mai bună dacă ne comparăm cu 180-190 de țări care sunt prezente numai la târgurile de la Londra sau de la Berlin. Albania a fost țară gazdă anul acesta la Berlin. Și probabil că tot bugetul României de 4 milioane de euro este împărțit pe șapte țări țintă-sursă. Eventual pe 190 de țări din lumea asta, pe digital, pe evenimente, pe târguri, pe materiale, sunt firimituri la nivel de bani. Ați văzut, Bucureștiul reușește să strângă 5 milioane de euro, un oraș ca Mangalia Sud strânge și el 1 – 2 milioane de euro, pentru că are o salbă de șase stațiuni de interes național. România nu poate să facă nimic fără vreo 30 de milioane de euro, dar nimic. Albania a avut 4 milioane de euro, probabil doar ca să fie prezentată la Berlin și să fie țară gazdă (…)’, a adăugat reprezentantul ANAT.
În opinia sa, turismul și industria ospitalității reprezintă cel mai mare angajator din lume, iar România trebuie să fie acolo unde îi este potențialul.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.