FacebookTwitterLinkedIn

“Ca să înțelegem mai bine problematica analfabetismului funcțional, o să vă dau un exemplu: un copil afectat de acest fenomen este perfect capabil să citească o poezie, să o memoeze și să o recite, dar el nu va reuși să înțeleagă informațiile pe care aceasta le transmite sau să le folosească în vreun fel în viața de zi cu zi. Altfel spus, ceea ce a citit, a învățat sau a auzit nu îi folosește la nimic atâta timp cât nu reușește să pună în aplicare, în viața reală, informațiile dobândite”, afirmă psiholog clinician Steluța Stoian.

Cum putem remedia problema analfabetismului funcțional?

Specialiștii din domeniu afirmă că principala cauză pentru care s-a ajuns în această situație este metoda de învățare bazată preponderent pe memorare și nu pe înțelegerea conceptelor. Totodată, aceștia ne sfătuiesc să apelăm la două strategii cultural-educative, care implementate de la vârste fragede, promit să reducă rata analfabetismului funcțional în România:

  1. Lectura unor cărți adaptate vârstei copilului, începând cu vârsta de 1 an. Beneficiile lecturii pentru dezvoltarea copilului au fost studiate încă din cele mai vechi timpuri, iar concluziile au fost aceleași: lectura îi ajută pe cei mici să își dezvolte abilitățile de ascultare, de înțelegere a sensului cuvintelor și de gândire logică, să își îmbunătățească abilitățile de comunicare, dar și creativitatea și imaginația. Toate acestea pot fi dobândite dacă copiilor li se citește încă de mici, respectând câteva recomandări simple: mențineți contactul vizual, mimica și gesturile – îi va ajuta pe copii să rămână focusați, să empatizeze, fiți consistent în lectură și citiți-le pe cât posibil, în fiecare zi, uneori chiar aceeași poveste – îi va ajuta să își dezvolte memoria și limbajul, vorbiți rar și clar – îi va ajuta să înțeleagă mai bine și să reproducă unele cuvinte.
  1. Asimilarea informațiilor prin recrearea poveștii. Practica și dialogul joacă un rol esențial în procesul de înțelegere și asimilare a unor noțiuni noi. Tocmai de aceea, prin lectura interactivă și modelarea sau ilustrarea poveștilor, aceștia vor trece prin filtrul gândirii șirul evenimentelor, putând să înțeleagă ulterior, într-un mod logic, mesajul cărții. Totodată, ei își vor dezvolta creativitatea și pasiunea pentru lectură, asigurând prezența cărților în viața lor ca tineri și apoi ca adulți”, afirmă psiholog clinician Steluța Stoian.

Proiect de promovare a literaturii contemporane pentru copii

Pornind de la aceaste idei, Alina Tudor, artist și pedagog, s-a gândit să pună bazele unui proiect prin care să aducă lectura, într-un mod plăcut, în viața copiilor. “Atelierele cu Povești” au la bază o structură simplă, dar extrem de eficientă pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici: în cadrul celor 8 ateliere cu participare gratuită, organizate anul acesta, copiii vor asculta o poveste citită chiar de autorul său, după care vor ilustra prin pictură, colaj sau modelaj personajele de poveste sau o anumită scenă, cu scopul de a trece prin filtrul minții informația primită în urma lecturii.

“Dezvoltarea apetitului pentru lectură la vârstă preșcolară și în primii ani de școală este esențială pentru înrădăcinarea acestui obicei la copii și dezvoltarea unei culturi a cititului la adulții de mâine. Să prinzi drag de citit este în egală măsură grija părinților, cât și a educatorilor. Prin organizarea unor ateliere de lectură și artă plastică, precum și prin invitarea autorilor români și a artiștilor, ne dorim să le dezvoltăm copiilor atât latura artistică, cât și gustul pentru frumos prin cultură și iubirea de carte ca mod de petrecere a timpului liber”, afirmă Alina Tudor, manager de proiect și fondatorul Academiei de Creativitate.

Atelierele de lectură organizate de Academia de Creativitate promit părinților și copiilor să le aducă în față autori cunoscuți de carte pentru copii și artiști grafici celebri. Prințesa Urbană, Petre Crăciun, Cristina Andone, Lavinia Trifan Pop, Anca Smărăndache și Sebastian Opriță sunt doar o parte din ei. Atelierele debutează joi, 18 iunie, în mediul online, pentru alinierea la restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei, prin atelierul susținut de Prințesa Urbană, care va citi cartea sa, “Băiețelul cu aripă de fluture”, o poveste despre empatie, generozitate și darul de a fi diferit.

Atelierele cu Povești este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Național Cultural, dezvoltat de Academia de Creativitate, cu scopul de a aduce lectura, într-un mod plăcut, în viața celor mici, încurajând cititul și dezvoltarea creativității de la cele mai fragede vârste. Academia de Creativitate și-a asumat misiunea de a contribui la combaterea analfabetismului funcțional încă de anul trecut, când a început organizarea atelierelor de lectură, la care au participat până în prezent peste 300 de copii. Mai multe informații despre proiect, găsiți aici: http://bit.do/eRAeg