Din 2011, Mariana Diaconescu este preşedinte Asirom, iar după integrarea asiguratorului în Vienna Insurance Group, cel mai mare grup de asigurări din Europa Centrală şi de Est, Diaconescu a condus un amplu program de reorganizare şi restructurare a companiei, pornind de la toate procesele de back office, până la reorganizarea şi redefinirea tuturor proceselor de vânzare. „A fost într-adevăr o provocare şi programul continuă. Cea mai importantă parte s-a desfăşurat între 2010-2012, dar încă suntem într-o activitate de eficientizare a companiei. Rezultatele sunt bune, am încheiat toţi aceşti ani cu profit şi 2012 s-a finalizat cu profit semnificativ, atât în asigurările generale, cât şi în cele de viaţă.“
Viaţa profesională a provocat-o de câteva ori să schimbe perspectiva radical. O perioadă lungă a lucrat în Banca Naţională, deci în poziţia unui supraveghetor al sistemului bancar, unde a dirijat instrumentele de plată printr-un sistem de plăţi naţional, după modelele ţărilor dezvoltate. Apoi a trecut la o bancă comercială, în calitatea de preşedinte al băncii de export-import Eximbank. „A trebuit să mă adaptez, am întâlnit provocări noi, a trebuit să dezvolt un business bancar, să atragem clienţii”. O a treia schimbare a fost când a trecut într-o companie de asigurări. „Principiile sunt cam aceleaşi, mie îmi place să spun că sistemul bancar şi cel al asigurărilor sunt surori, dar nu gemene.”Lucrul cu oamenii e ceea ce preferă în activitatea zilnică, deoarece aduce provocări noi şi, deşi nu ai mereu satisfacţiile la care te aştepţi, poţi obţine multe prin colaborare. „Eu cred că un lider de succes nu îşi impune punctul de vedere bătând cu pumnul în masă, ci încercând să convingă”, spune preşedinta Asirom.Termenul influenţă e legat de capacitatea de a alcătui o echipă solidă : „Cel mai important e să determini oamenii din jur să creadă în tine şi să accepte să colaboreze cu tine.” Consideră că femeile au nevoie de o calitate anume în lumea afacerilor, mai ales într-o companie financiară: mai multă tenacitate. „În companiile financiare se derulează sume impresionante de bani şi e esenţială grija ca toate tranzacţiile să fie conforme. Apoi e vorba de clădirea unui sistem de relaţii de încredere pentru a putea să coordonezi o astfel de societate. E nevoie de siguranţă de sine şi foarte mult calm”, susţine Diaconescu. De aceea, deşi marea majoritate a angajaţilor din bănci, societăţi de asigurări şi fonduri de pensii sunt femei, puţine se află la conducere.Piaţa asigurărilor nu va avea o dezvoltare semnificativă în 2013, consideră Diaconescu, deoarece asigurările, fiind un domeniu al serviciilor, suferă în vreme de criză. Strategia Asirom în acest an are în vedere stabilizarea de prime brute subscrise şi eficientizarea proceselor de front office, adică o relaţie corespunzătoare între veniturile din vânzarea de asigurări şi costurile de achiziţie.
Pentru a asigura buna funcționare a acestui site, uneori plasăm în computerul dumneavoastră mici fișiere cu date, cunoscute sub numele de cookie-uri. Apasand pe butonul de “Accept”, iti dai acordul pentru folosirea TUTUROR cookie-urilor. Poti apasa pe butonul "Setari Cookies" pentru a selecta individual cookie-urile.
Site-ul nostru (inclusiv varianta pentru dispozitive mobile) folosește atât cookie-uri de sesiune cât și cookie-urile persistente. Cookie-uri de sesiune vă permit să navigați de la o pagină la alta în cadrul site-ului nostru, precum și reținerea oricăror informații pe care le introduceți. Un cookie de sesiune este șters atunci când închideți browserul sau după o perioadă scurtă de timp. Cookie-uri persistente permit site-ul nostru să-și amintească preferințele și setările dvs. atunci când vizitați site-ul nostru în viitor. Cookie-uri persistente expiră automat după o anumită perioadă de timp.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Aceste module cookie sunt folosite de noi si alte entitati pentru a va oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastra, atat in cadrul site-ului nostru, cat si in afara acestuia.
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu“cookie”) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard-disk-ul utilizatorului).