
În primăvara acestui an a fost numit ca Director Executiv al Carrefour România, Julien Munch un francez care și-a început cariera în anul 2000 ca ofițer în cadrul Forțelor Aeriene Franceze, fiind activ în Franța, cu misiuni internaționale. Ulterior, a lucrat în cadrul Inspecției Generale a Finanțelor, din cadrul Ministerului Francez al Economiei și Finanțelor. În anul 2017, el s-a alăturat Grupului Fnac-Darty în rolul de Director Magazin Montparnasse, ca mai apoi să preia poziția de Director Rețea Fnac Paris.
În ultima perioadă, Carrefour România s-a axat puternic pe investiții în dezvoltare și digitalizare, în condițiile în care, potrivit CFO-ului companiei, Jagoda Gwardys-Zientara, pandemia nu a schimbat doar modul în care clienții fac cumpărături, ci şi mixul de produse pe care le cumpără.