
Este una dintre cele mai experimentate persoane din piața de capital din România, fiind implicată în cele mai relevante listări. Anterior, Dana Mirela Ionescu a fost, timp de nouă ani, președintele Consiliului de Administrație și CEO-ul Raiffeisen Capital Investment.
Din cea din urmă poziție, ea a fost implicată în unele dintre cele mai importante listări din istoria bursei locale – Electrica, Fondul Proprietatea și Romgaz. În plus, în 2016, a organizat listarea MedLife. În urmă cu 13 ani a devenit membru al Consiliului de Administrație al Depozitarului Central, iar între 2006 și 2010 a deținut funcții în fruntea BVB.
Vezi aici lista completa a celor mai influente femei din România
Absolventă a Facultății de Administrare a Afacerilor (ASE București), și-a definitivat studiile la Georgetown University (cu dublă specializare, finanţe şi afaceri internaţionale). Între 1995 și 2003, ea a locuit în Statele Unite ale Americii, unde, pe lângă studii, a lucrat pentru General Electric, Goldman Sachs și Oaktree Capital Management, precum și pentru alte companii de pe Wall Street.