Forbes: În opinia dvs., oamenii de afaceri din România știu să comunice în public?
Hortensia Năstase: Studii recente relevă că un procent covârșitor al populației (peste 70%) consideră că șefii companiilor sunt mai puțin demni de încredere decât angajatul obișnuit. Iar în condițiile în care consumatorii sunt agnostici astăzi în ceea ce privește onestitatea companiilor, vedem cât de dărâmător este în realitate acest procent și cât de mare trebuie să fie efortul, talentul și persevernța acestor CEO pentru a ieși în public cu prestații bune.
Mai mult ca oricând, în contextul de astăzi, încărcat de scepticism, oamenii aflati în poziții de top management, purtători de mesaj pentru organizațiile lor, trebuie să conștientizeze importanța actului de comunicare publică. Trebuie să se pregăteasca temeinic pentru ieșirile în public, să înțeleagă în ce direcție discursul lor poate face o contribuție, poate schimba atitudini, poate ajuta realmente să îmbunătățească percepții și fapte.
Comunicatorii de astăzi sunt în realitate showmeni pe o scenă nesfârșită, performează fără pauză, într-un spectacol inepuizabil, în fața unui public virtual și eterogen – mame, angajați, seniori, tineri Y, gospodine, acționari, fotbaliști, sindicate etc. Liderii de astăzi nu mai au luxul intimității și, uneori, nici pe acela al pregătirilor și repetițiilor. Fiecare cuvânt este analizat, fiecare gest este disecat, culoarea de pe talpa pantofilor devine subiect de titlu de ziar, perlele lingvistice intră în folclorul național. Orice derapaj este amendat.
La o privire fugară, identificăm ușor patru tipologii de comunicatori:
Trufașii– îi vedem în fiecare zi, sunt oameni aflați în poziții de conducere și de influență, care reușesc să surprindă negativ la fiecare nouă apariție – genul de vorbitor care te face să te oprești în loc, oriunde te-ai afla, înțepenit de tristețe la fiecare silabă debitată. Îi vezi aiurind, declamând fluide verbale care, dincolo de penibilul de moment, reflectă de fapt atitudinea și filosofia lor de viață: aceea a lui „lasă că știu eu cel mai bine!”. Aceea a auto-suficienței. Sunt cei care cred real că nu au nevoie de consultanță în comunicare și care consideră că ar fi chiar degradant să se mai așeze în banca învățăceilor și să primească un training de comunicare „de la PR-iști”. „Ce să mă învețe? Ce, nu știu eu cum să vorbesc cu presa?!”
Fals-modeștii– sunt cei care au trecut prin ceva cursuri de comunicare în cariera lor, au făcut poate chiar și un MBA, li s-au explicat principiile comunicării și mai ales importanța onestității. Mai mult decât atât, le-au înțeles și încearcă să le aplice. Problema apare acolo unde hăul dintre imaginea pe care încearcă s-o proiecteze și realitatea personalității lor este prea mare și ușor recognoscibil. Problema cu această categorie este că sunt atât de over-managed, atât de lucrați, atât de strategic pozitionați, încât apare fără să vrei întrebarea cât din show-ul lor este autentic și cât este strategie de PR.
Autenticii– Există și oameni aflați în poziții de conducere care comunică onest, fără false pretenții și fără încercarea disperată de a te face să-i vezi „mai albi, mai strălucitori”… Sunt acei CEO care au ajuns în această poziție pentru că își iubesc compania și oamenii și au un plan foarte clar. Și mai ales au puterea de a proiecta în exterior ceea ce sunt ei în realitate. Cu siguranță au și o poveste de spus – cu cât mai personală, cu atât mai de succes. Cei mai autentici sunt comunicatorii care vorbesc deschis nu doar despre succesele lor, ci și despre eșecuri – cea mai mare greșeală este să-i ceri CEO-ului ca în comunicarea oficială să nu le împărtășească.
O recunoaștem sau nu, din eșecuri învățăm poate mai mult decât din succese, iar lecția ridicării în picioare după ce-ai fost în genunchi este una pe care un CEO, cu cât este mai mare, cu atât o împărtășește mai deschis. De altfel, aceasta este și una dintre cele mai importante recomandări pe care le facem clienților nostri: ferește-te de perfecțiune – nu încerca să proiectezi o imagine perfectă, pentru că denotă control excesiv, precauție și, mai ales, lipsă de autenticitate. Șefii de companii sunt și ei oameni, iar micile lor imperfecțiuni înseamnă onestitate și generează empatie. La fel de important: reînvață modestia – când începi să crezi că soarele nu răsare decât dacă îi permiți tu, adu-ți aminte de unde ai pornit, privește realitatea din jurul tău și nu uita lecția de modestie.
Exhibiționiștii– sunt aceia care consideră că valoarea lor intrinsecă vine din valoarea obiectelor pe care le etalează cu sine nobilitate. Mașina pe care o conduc, ceasul de la mână, marca butonilor, lungimea iahtului de pe care au admirat casa lui Beyonce în ultima vacanță – toate spun ceva despre reușita lor. Iar dacă ar putea scrie cu litere mari pe coperta Forbes: „Uite, mamă, unde am ajuns!”, ar fi perfect J. Probabil că în psihologia acestui tip de „șef” există convingerea că se poate produce un transfer instant de valoare de la exterior către interior – dacă mi-am cumpărat un deal și un Ferrari, am devenit automat mai inteligent, mai bun, mai … Regele Soare.
Forbes: Oamenii de afaceri ar trebui să vorbească despre averile lor în presă? Sau dimpotrivă, ar trebui să fie foarte discreți? Expunere sau discreție?
Hortensia Năstase: Este o opțiune personală, care ține foarte mult de personajul pe care vrei să-l interpretezi pe scena afacerilor. Și de autenticitate. Am văzut oameni care poartă Ulysse Nardin cu eleganța unei cepe și doamne care dau rafinament maxim unei banale ținute Zara.
Forbes: Puteți nominaliza câteva exemple de oameni de afaceri/ milionari de top care știu să vorbească în public?
Hortensia Năstase: Înainte de a răspunde acestei întrebări, m-am uitat din nou pe ultima ediție „Forbes 500 Miliardari”. Cu foarte puține excepții, piața românească de PR are un potențial mare de creștere privită fie și numai din perspectiva consultanței de tip executive profiling J. Altfel, îmi face plăcere întotdeauna să-i urmăresc pe Mugur Isărescu și pe Raed Arafat. Sunt eficienți, inteligenți și mai ales autentici.
