
Forbes: Personal, cum sprijiniți procesul de inovație? Ce înseamnă pentru dumneavoastră inovația?
Monica Ene-Pietroșanu: Pentru mine inovația reprezintă în primul rând o atitudine, prin care vrem să aducem o schimbare în bine în mediul în care trăim. Se spune că „omul sfințește locul” – nimic mai adevărat.
În business, aceasta se traduce într-un mod de gândire prin care se dezvoltă soluții și servicii noi, utile pentru consumatori și care aduc, în același timp, valoare adăugată business-ului.
Intel Romania Software Development Center este un centru de cercetare, dezvoltare si inovație în domeniul software pentru Intel. Misiunea mea și a echipei de leadership locale este aceea de a crește portofoliul de proiecte software derulate, dar si de a crește în dimensiune și maturitate echipa care dă viață acestor proiecte. Dată fiind concentrarea Intel Romania Software Development Center pe crearea de proprietate intelectuală, aceasta impune dezvoltarea unei echipe care nu numai că gândește creativ, dar care își asumă responsabilități, eforturi, riscuri și care nu se dă bătută ușor. Din acest punct de vedere inovația înseamnă pentru mine și echipa locală Intel, foarte multă perseverență și muncă.
Forbes: De ce au companiile nevoie de inovație? Dar a Inte, în special?
Monica Ene-Pietroșanu: Inovația constituie o condiție a menținerii pe piață, dar și a dezvoltării unei companii. Pentru Intel, inovația continuă i-a asigurat leadershipul în domeniul tehnologic de mai bine de 45 de ani. A pornit din această poziție odată cu lansarea primelor microprocesoare care au constituit baza pentru introducerea PC-urilor și evoluția Internetului și tot cu ajutorul inovației și al eforturilor susținute de cercetare și dezvoltare s-a menținut în vârful clasamentului.
Intel Romania Software Development Center este o dovadă vie a re-inventării Intel și a extinderii în domeniul software, construind pe standardele înalte și competitive pe care le-a stabilit deja în hardware.
Forbes: Ce rol joacă eșecul în procesul de inovație?
Monica Ene-Pietroșanu: În primul rând, eșecul poate interveni în orice moment în procesul de inovație. Din acest motiv, o abordare constructivă a eșecului este tratarea și asumarea lui ca pe pe o componentă firească a procesului de inovație, ca pe o oportunitate de a învăța. Pentru mine eșec înseamnă că trebuie să te ridici, să te adaptezi și să înveți să mergi mai departe.
Dincolo de eșec sau reușită este impresia pe care o creezi în interacțiunea cu cei care iau deciziile. Suntem într-o piață extrem de dinamică și de multe ori, un proiect pe care îl livrăm cu succes din punct de vedere tehnic, nu are succes în piață sau este oprit din considerente de business. Ceea ce contează este ca noi să fim pozitivi, să învățăm din fiecare proiect livrat și să construim percepția că putem merge mai departe chiar și când specificațiile nu sunt 100% clare, că putem să ne adaptăm cu ușurință la schimbări de proiecte și, cel mai important, că ducem lucrurile până la capăt la un nivel de calitate excelent.
Forbes: Care este cel mai mare succes în materie de inovație al companiei dumneavoastră?
Monica Ene-Pietroșanu: O companie de succes trebuie să se reinventeze continuu. Intel face aceasta atât în interiorul companiei, cat și în exterior, spre piață, clienți și parteneri. M-am alăturat de trei ani companiei Intel având experiența anterioară din alte multinaționale. Intel este în plină perioadă de transformare și remodelare. Este fascinant să vezi din interior și să fii parte din modul în care un astfel de gigant al tehnologiei își realiniaza forțele pentru a fi cu un pas înaintea schimbărilor inerente din acest domeniu.
În România, centrul Intel de cercetare-dezvoltare software este într-un mediu și mai interesant. Suntem un startup într-o multinațională, o echipă tânără care își construiește drumul într-o companie cu tradiție, cu standarde de excelență, cu multă istorie în spate și cu astfel de centre de competență distribuite pe multe meridiane ale globului. Pe noi ne motivează și mai mult oportunitatea de a construi un centru de inovare, aici, acasă.
O poveste de succes o reprezintă colaborarea Intel Romania Software Development Center cu mai mult de 15 universități din București și din țară. Suntem printre puținele companii care desfășoară parteneriate pe proiecte de cercetare cu universiățtile. Avem privilegiul să colaborăm cu tineri profesori care și-au terminat studiile doctorale în Marea Britani, Germania etc, care s-au întors acasă și sunt, ca și noi, motivați de a construi proiecte și echipe de succes în România. Împreună colaborăm pe proiecte de interes european, cum ar fi Internetul viitorului, protocoale de comunicare de generație următoare sau tehnologii de securitate.
Forbes: Ce buget ați alocat acestui domeniu?
Monica Ene-Pietroșanu: La nivel global, investițiile în cercetare și dezvoltare ale Intel sunt în creștere. Doar în primul trimestru al anului fiscal curent Intel a investit 4,9 miliarde de dolari, în creștere de la 4,8 miliarde de dolari în aceeași perioadă a anului trecut, având o pondere de aproximativ 40% din venituri.
Anul trecut, investițiile Intel în R&D au totalizat, 10,6 miliarde de dolari, însemnând peste 20% din venituri, în creștere de la 18% în 2012. În România, investițiile în R&D au însemnat o investiție inițială, de ordinul milioanelor de euro, în deschiderea Intel Romania Software Development Center, dar și investiții ulterioare în dezvoltarea acestuia, care ne-au permis să punem România pe harta rețelei de laboratoare R&D Intel Labs ale Intel.
Aceste investiții ulterioare s-au centrat in jurul creării unor echipe puternice de ingineri, recunoscute în Intel la nivel global pentru performanța livrată. Investițiile noastre în oameni nu se concentrează doar asupra pregătirii tehnice. Un proces pe care l-am început mai demult de a educa echipele de ingineri din Intel Romania Software Development Center în a-și prezenta ideile astfel încât să fie ascultate și adoptate. Știm cu toții că multe idei bune se pierd pe drum. Cu atât mai mult cele ce vin dintr-o echipă tânără, ce încă își construiește povestea de succes, și care trebuie extrem de bine fundamentate și prezentate cu rabdare și perseverență.
Un alt efort constant, în care perseverăm și continuăm să investim este acela de a educa echipa asupra procesului de patentare, omologare a invențiilor. Ce reprezintă proprietate intelectuala, ce se poate omologa, cum se scrie o propunere de invenție, ce facem cu ea dacă este respinsă? Inovația, în special în dezvoltarea software, este continuă și, uneori, mai dificil de cuantificat. Începem să avem și în România experiență în această direcție, însa mai avem mult de lucru.
Forbes: Care este personajul care va vine in minte atunci cand vine vorba de inovatie? Sau ale carui lectii va ganditi cand vine vorba de acest domeniu?
Monica Ene-Pietroșanu: Când vine vorba de inovație nu pot să nu mă gândesc la oamenii fascinanți pe care i-am cunoscut în acești ani în Intel.
Un exemplu este Radia Perlman, o doamnă cu renume în lumea rețelelor de calculatoare, în Internet Hall of Fame și autoare a zeci de patente. Mulți dintre noi am studiat la facultățile cu profil Claculatoare după cartea „Private Communications in a Public Network” scrisă de Radia. Am cunoscut-o în rolul de Intel Fellow, cel mai înalt grad tehnic din Intel (echivalent celui de vicepreșendinte). Locuiește în Seattle și adoră plimbările în are liber. Într-una din aceste plimbari în care am avut privilegiul de a o însoți, mi-a povestit într-o oră, în pas de sprint pe cărările din Pacific Northwest întreaga istorie a Software Defined Infrastructures (SDI) și a noilor protocoale de comunicație distribuită pe care le creează în laboratoarele Intel. A fost o experiență extraordinareă în care status quo-ul a fost dat la o parte, asamblat, reasamblat și analizat de Radia într-o lecție unică de inovație, pasiune pentru domeniu și cunoaștere aprofundată.
Un alt exemplu este Genevieve Bell, antropolog, cercetător şi director al Laboratorului Interaction and Experience Research din cadrul Intel Labs. Echipa pe care o conduce are o misiune importantă: reinventarea modului în care oamenii folosesc tehnologia până în 2020. Este Intel Fellow fără a fi inginer de formație, ceea ce arată că Intel combină puterea ideilor cu puterea tehnologiei în inovație. O admir pentru că are puterea de a-și face ideile și propunerile ascultate și adoptate într-o lume cu o tradiție foarte tehnică și concentrată pe hardware, contribuind în felul acesta la transformarea modului în care construim tehnologie în Intel.
Citiți toate textele integral în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.