FacebookTwitterLinkedIn

Până în anul 2026, Nestlé intenționează să investească 180 de milioane de euro în businessul său din Brazilia. Scopul companiei este acela de a-și extinde capacitatea de producție.

Oficialii gigantului din industria alimentară au precizat că în urma acestei investiții se așteaptă ca vânzările Nescafe să crească în special în rândul consumatorilor tineri, notează esmmagazine.com.

Brandul Nescafe, care a fost lansat pentru prima dată în Brazilia pentru a vinde cafea instant, are astăzi o gamă largă de produse.

„Ne aflăm într-o perioadă de extindere a consumului de cafea premium, ceea ce face consumul de cafea mai sofisticat pe piața din Brazilia”, a declarat Valeria Pardal, CEO-ul brandului Nestlé.

Potrivit acesteia, o parte din această investiție va fi direcționată către extinderea consumului de cafea în afara gospodăriei, în principal prin segmentul B2B. Astfel, compania se așteaptă să-și dubleze și numărul de aparate de cafea în următorii patru ani, ajungându-se la un număr de 44.000.

Se așteaptă totodată, ca vânzările Nescafe să crească cu până la 15% pe an pe piața din Brazilia, în următorii patru ani, depășindu-se creșterea de 6% care era estimată pentru această piață în general.

„Brazilienii consumă între patru și șase căni de cafea pe zi, ceea ce este mult, iar misiunea noastră este să ne asigurăm că acele cești sunt de o calitate superioară”, a completat Pardal.

Potrivit Nestlé, în ultima perioadă, consumul de cafea în rândul persoanelor sub 24 de ani a crescut de 10 ori față de consumul din celelalte categorii de vârstă.

„Acesta este un trend nou pentru această piață. Acum, tinerii beau cafea cu gheață, cafea cu smântână, cafea cu caramel”, a concluzionat Valeria Pardal.