FacebookTwitterLinkedIn

În București, companiile au închiriat 75% din totalul spațiilor de birouri tranzacționate la nivel de țară, în primul trimestru al anului, conform unui studiu realizat de Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate. Restul tranzacțiilor office s-au înregistrat în Timișoara, Iași și Cluj Napoca. 

În total, 75 de companii au închiriat suprafețe ce însumează 42.906 mp de spații noi, din care 32.116 mp în București, în primul trimestru din 2023. Specialiștii de la Fortim remarcă totuși o scădere a ponderii Capitalei în totalul pieței, de la 84% în T1 2022 la 75% în T1 2023.

“Scăderea livrărilor de clădiri noi a întârziat luarea unor decizii de închiriere, iar numărul mare de renegocieri a amânat de asemenea semnarea unor contracte. În trimestrele următoare volumul închirierilor de spații de birouri va crește în București. Apar tot mai multe spații de birouri amenajate, în care se pot face puține intervenții și unde se pot muta imediat, ca urmare a relocărilor sau restrângerilor unor companii”, declară Nicolae Ciobanu Managing Partner – Head of Advisory la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.

În afara Capitalei, compania Access Group a închiriat cea mai mare suprafață de birouri, de 4.500 mp, în proiectul UBC 0, un turn de 17 etaje și suprafață de 32.000 mp, din Timișoara. Clădirea a fost livrată anul trecut și a atras o mare parte din cererea de birouri locală din 2022 și în continuare, din 2023. 

În Cluj-Napoca, clădirea de birouri Maestro Business Center a atras un chiriaș din domeniul IT&C, iar alți doi chiriași, din domeniile IT&C și servicii profesionale au ales proiectele The Office și Tetarom.

La Iași, cei mai mulți chiriași noi s-au îndreptat către Palas Campus, clădirea de birouri inaugurată în acest an de grupul Iulius, și în UBC 3. Printre companiile care au ales Iașiul se numără Safeguard Global, Infineon, RINF și Arriver System Software, toate din domeniul IT&C.

În total, în Timișoara, Iași și Cluj-Napoca, chiriașii din domeniul IT&C au cumulat o pondere de 82% din totalul pieței, arată analiza Fortim Trusted Advisors. În schimb, în București, ponderea chiriașilor din IT&C a fost de doar 34% în primul trimestru din 2023. “În trimestrul doi însă sunt premise că această pondere va crește din nou, datorită numărului mare de negocieri în piață”, se spune în raportul companiei imobiliare.