
Suma autorizată la plata în avans de la startul Campaniei 2022 și până în prezent este de peste 1,027 miliarde de euro, pentru un număr de 597.352 de fermieri, potrivit Agenției de Plăți si Interventie pentru Agricultură.
Plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) și FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022 a demarat îm data de 16 octombrie 2022.