
Vacanța de vară este cu siguranță perioada de relaxare pe care toți o așteptăm cu nerăbdare și o planificăm tot anul. De multe ori, însă, lucrurile nu merg așa cum ni le programăm noi de acasă și incidente mai mici sau situații mai grave ne pot strica tot concediul.
Cu atât mai mult în acest an, în care vara a debutat cu probleme fără precedent pe toate aeroporturile Europei, care duc la întârzieri semnificative, anulări de curse aeriene sau rătăcirea bagajelor călătorilor. Dacă la această situație se mai adaugă și o infecție COVID – care a revenit spectaculos în această vară -, putem fi siguri că vacanța noastră este ruinată complet.
Sunt situații și incidente pe care nu le putem controla atunci când plecăm în vacanța, mai ales dacă am programat-o cu multe luni înainte, dar măcar putem fi suficient de prevăzători pentru a încheia o serie de polițe de asigurări, care să despăgubească o parte din daunele pe care le putem suferi în concediu.
Lista asigurărilor necesare în vacanță
Pentru a fi mai pregătiți pentru astfel de incidente și pentru a le face față mai ușor, este recomandat ca, înainte de a pleca în vacanță, să mergem la un broker de asigurare pentru a găsi împreună pachetul de asigurări cel mai potrivit nevoilor noastre.
Din lista asigurărilor recomandate nu trebuie să lipsească:
- Asigurarea de călătorie (acoperă o multitudine de incidente neprevăzute: anularea călătoriei, întârzieri, pierderea sau furtul documentelor, probleme legate de compania aeriană, pierderea bagajelor, cheltuieli medicale de urgență, inclusiv îmbolnăvire COVID-19 etc.);
- Asigurarea RCA, în cazul în care plecăm în vacanță cu mașina (obligatorie);
- Asigurarea CASCO (nu este obligatorie, dar este recomandată, mai ales dacă plecăm cu mașina în afara țării);
Așadar, pentru vacanțe fără bătăi de cap, brokerii de asigurări recomandă să aveți cel puțin polițele listate mai sus. O asigurare nu împiedică un incident să se întâmple, dar cu siguranță te ajută să treci mai ușor peste daunele produse de acesta.