Forbes România lansează Topul 50 al celor mai influente femei din România, o ediţie specială care celebrează acele doamne care contează în societatea românească nu doar prin puterea financiară, ci şi prin cea de a influenţa lucrurile în bine.
Cifrele care privesc reprezentarea feminină în poziţiile cheie din societate nu sunt spectaculoase, însă tocmai acesta este motivul pentru care topul Forbes aduce în prim plan acele doamne a căror influenţă trece de pragul instituţiei sau companiei pe care o conduc. Astfel a fost importantă relevanţa acţiunilor pe care le-au întreprins aceste doamne în ultimul an în domeniul lor de activitate sau în zone precum educaţia. Şi pentru că influenţa se extinde uneori şi peste hotare, au fost incluse şi femei care au devenit ambasadoare ale României prin performanţa lor artistică sau sportivă.
Topul a plecat de la o bază de aproximativ 400 de candidate din România, din cele mai diverse domenii – atât din mediul antreprenorial, cât şi din cel corporatist, guvernamental, ONG, artistic sau sportiv. Naţionalitatea română a fost primul criteriu eliminator. Lista a fost apoi restrânsă în funcţie de trei criterii: puterea financiară, acoperirea în toate tipurile de media şi influenţa. Acest concept se referă la zonele în care deciziile acestor doamne au consecinţe, fie că este vorba de activitatea lor zilnică, fie de organizaţii în care activează cu regularitate.
Descoperiți în revistă (la chioşcuri din 30 aprilie) cine sunt cele mai importante 50, iar pe forbes.ro puteți regăsi în curând, pe larg, interviurile și poveștile de viață ale acestor doamne speciale.