FacebookTwitterLinkedIn

În două dintre orașele mari din țară, Brașov și Cluj Napoca, dezvoltatorii imobiliari nu vor mai avea voie să instaleze centrale de apartament în blocurile noi, ci vor fi nevoiți să monteze centrale de bloc sau să se conecteze la sistemele centralizate de termoficare.

În Brașov deja s-a implementat această hotărâre, iar modelul a fost preluat și de primarul din Cluj, Emil Boc. Decizia Consiliului Local Cluj-Napoca a fost anunțată pe pagina de Facebook a lui Emil Boc. El a declarat că vrea interzicerea centralelor individuale atât pentru a reduce poluarea, cât și pentru a crește eficiența sistemului de încălzire.

În locul centralelor individuale, clujenii vor putea opta pentru o serie de alternative: conectare la sistemul de termoficare, centrale de bloc, încălzire prin centrale mari și eficiente sau trecerea pe electric (panouri fotovoltaice). Proiectul se va aplica blocurilor care au peste șase apartamente.

„De asemenea, toate proiectele pe care primăria le va gestiona, vor fi conectate la sistemul de termoficare”, a mai spus Emil Boc.