
C8 include între orele 20:00 şi 00:00 programe şi emisiuni selecţionate de la posturile proprii ale companiei, precum conţinut dedicat copiilor, filme şi gastronomie. Cu noua grilă a C8, Chello aduce un plus de publicitate celorlalte televiziuni ale sale şi în acelaşi timp un program actualizat pe care îl oferă telespectatorilor.
Grila C8 va fi înnoită săptămânal şi va debuta cu două seriale animate pentru adolescenţi, „Baschetbaliştii” şi „Huntik”. Pentru iubitorii de filme şi drame va difuza „Viaţa mea”, având în rolurile principale pe câştigătoarea premiului Oscar, Nicole Kidman şi pe Michael Keaton. Vor urma pentru întreaga familie comedia „Casper – o fantomă prietenoasă” şi emisiuni cu bucătarul recunoscut internaţional David Rocco, care explorează Italia în emisiunea „Dolce Vita à la David Rocco”.
Timpul de emisie al C8 este de 4 ore, în fiecare zi, de la 20:00 până la 00:00, după orele de difuzare ale Minimax – de la 6:00 la 20:00.
Chello Central Europe este o divizie Chellomedia care face parte din AMC Networks, Inc., companie leader în producţia şi distribuţia de televiziuni, prezentă în peste 390 milioane de locuinţe din 138 de ţări şi care oferă o gamă variată de genuri, de la filme, lifestyle, entertainment, sport, până la programe dedicate copiilor sau gen reality show.
În România, activităţile de marketing și distribuţia televiziunilor Chello Central Europe sunt efectuate de Tematic Cable.