FacebookTwitterLinkedIn

„Salvează-i pe salvatori!” este o inițiativă complexă, cu strângere de fonduri în rândul colegilor din Rotary dar și în rândul membrilor comunității, preocupați de înlăturarea rapidă a pericolului. Prin contribuțiile strânse se vor achiziționa măști, viziere, ochelari, mănuși, combinezoane și halate, botoși, teste rapide și substanțe dezinfectante, ventilatoare mecanice și consumabile.

„În aceste vremuri deloc bune, ține de fiecare dintre noi să facem tot ce ne stă în putere pentru a avea grijă de sănătatea noastră și mai ales a personalului medical. Rotary International este o organizație reprezentativă pentru societatea civilă, cu un rol activ de peste 115 ani în a sprijini sistemul sanitar și populația. Împreună trebuie să arătăm că suntem mai puternici dacă acționăm în spiritul binelui general și de aceea, orice contribuție a fiecăruia dintre noi pe www.salveaza.org este un pas spre a înfrânge virusul COVID-19”, a declarat Dorin Dumitru Prunariu, membru Rotary.

Deja s-au strâns și donat echipamente de peste 60.000 euro,  care au fost direcționate până acum către spitale atât din București – Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul de Urgență București – dar și în țară – Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Spitalul de Urgenţă Petroşani.