FacebookTwitterLinkedIn

Costurile pentru importurile de energie ale Italiei sunt pe cale să se dubleze în acest an la aproape 100 de miliarde de euro, a declarat Daniele Franco, ministrul Economiei, avertizând că Roma nu poate cheltui la infinit pentru a amortiza impactul asupra economiei.

Italia se bazează pe importuri pentru trei sferturi din consumul său de energie, ceea ce o face vulnerabilă la actuala criză energetică a Europei.

Daniele Franco, ministrul Economiei, a declarat că datoria mare a Italiei i-a redus marja de manevră în viitor.

Daniele Franco: „Pentru a continua să compensăm, cel puţin parţial, creşterea preţurilor energiei prin finanţele publice este foarte costisitor şi nu am putea niciodată să facem suficient. Ceea ce contează este să readucem preţul gazelor şi energiei la niveluri sustenabile”, conform News.ro.