
Progresele în zona Open Source AI vor permite ca echipele să fie mult mai agile în a livra campanii eficiente către client, consideră Dan Bercaru, director online media & media eMAG Grup.
Forbes: Care au fost surprizele plăcute/pozitive din domeniul dvs de activitate pe care le-ați constatat în contextul instabil din ultimul an?
Dan Bercaru: De peste trei ani, suntem cu toții martorii unor schimbări istorice marcate de o pandemie și un război suprapus cu o criză, în care am mers cu viteză accelerată, adaptându-ne din mers acestui context pentru care nu eram neapărat pregătiți și în care ne-am testat, nu de puține ori, limitele.
Într-o astfel de perioadă, în domeniul nostru ești provocat să evoluezi, nu ai cum să stagnezi. Suntem conectați permanent la tehnologie, aflată într-o evoluție fără precedent, precum și la dinamica pieței și, odată cu ele, la schimbările extrem de rapide ce decurg de aici.
Toate acestea se reflectă în comportamentul clientului, care are la dispoziție o varietate de instrumente și opțiuni nelimitate.
Forbes: Ce s-a schimbat în bine, în ultimul an, în echipele de marketing/comunicare pe care le conduceți și în agențiile cu care colaborați?
Dan Bercaru: În ultimul an, echipele noastre de marketing și comunicare au reușit să se adapteze rapid la noul context, prin adăugarea de competențe noi care au pornit de la nevoia de a înțelege, interpreta și exprima cât mai just nevoile clienților.
Forbes: Care sunt așteptările/schimbările dvs în zona de tech/digital care vor avea o contribuție pozitivă asupra businessului în viitorul apropiat?
Dan Bercaru: Ne așteptăm la o continuă evoluție a acelor tehnologii care au capacitatatea de a personaliza și optimiza experiența clienților.
Trăim într-o lume în care platformele de advertising sunt tot mai automatizate, ușor accesibile de către orice business. Este de datoria noastră să le facem să funcționeze pentru clientul final.
Progresele în zona Open Source AI vor permite ca echipele să fie mult mai agile în a livra campanii eficiente către client.
Forbes: Cum arată în prezent consumatorul/clientul român după atâtea crize suprapuse?
Dan Bercaru: Consumatorul român este mai atent la preț și la calitatea serviciilor pe care le primește în schimbul prețului pe care l-a plătit, de aceea trebuie să îi oferi servicii personalizate care răspund nevoilor lui specifice.
Dacă un brand nu este atent la nevoile clienților și la contextul în care el se mișcă, riscă să fie ignorat de către consumator.
Forbes: Care sunt elementele care vă dau încrederea/optimismul că „viitorul sună bine” pentru marketing & comunicare și business în general
Dan Bercaru: Suntem optimiști cu privire la viitorul marketingului și al business-ului în general, datorită oportunităților semnificative pe care le întrezărim în mediul digital și tehnologic, în principal anticipând progresul AI, care va reforma piața muncii, dându-ne posibilitatea de a ne implica mai mult și mai profund în zone creative.
Cred că AI are capacitatea de a elimina bariere de cost, dând deopotrivă clientului accesul aproape nemijlocit la informație.
Business-urile care își vor adapta rapid strategiile și vor maximiza această mare oportunitate vor avea de câștigat.
(15 mai 2023)