FacebookTwitterLinkedIn

Zece ani au fost de ajuns pentru ca Radu Savopol și Lucian Bădilă să ajungă de la zero la mai mult de 600 de cafenele. Dar acesta este abia începutul, mai ales cu noi acționari dornici să dezvolte susținut afacerea.

Sfârșitul anului 2024 a adus una dintre cele mai importante tranzacții din economia românească din ultimii 10 ani: Radu Savopol și Lucian Bădilă au vândut pachetul majoritar de acțiuni în rețeaua de cafenele 5 to go către 5tg Invest, un vehicul de investiții al fondurilor Invenio Partners și ACP . Tranzacția evaluează 5 to go la mai multe zeci de milioane de euro.

Compania înființată de cei doi antreprenori în 2015 a atras primii investitori în 2019, când rețeaua cuprindea deja aproape 150 de cafenele. Atunci, fondul Mozaik Investments, controlat de Sasha Dragic, fondatorul Superbet, și Roland Haas, a preluat 35% din acțiuni, în timp ce familia lui Marian Alecu, cel care a pus bazele McDonald’s în România, a preluat 5%.

Acum, când rețeaua cuprinde peste 600 de cafenele, operate cu circa 300 de parteneri francizați, Radu Savopol și Lucian Bădilă au devenit acționari minoritari, având cumulat 25% din acțiuni, Inventio Partners și ACP sunt acționari majoritari, cu 60% la acest moment, în timp ce Mozaik Investments mai are 10%, iar familia Alecu 5%.

Află mai multe perspective ale liderilor din dosarul “25 pentru 2025”

Implicarea fondatorilor nu se diminuează odată cu participația. Dimpotrivă, Radu Savopol și Lucian Bădilă vor investi o parte din banii obținuți în urma vânzării pentru a dezvolta mai departe rețeaua de cafenele cu o nouă țintă pentru România și cucerirea unor noi piețe din Europa. „Noi rămânem în continuare implicați, vrem să dezvoltăm în piețele din regiune și să dezvoltăm rețeaua, să ajungem la 1.000 de locații în România în trei‑patru ani, de la peste 600 în prezent. Devine mai greu pentru că nu mai sunt spații disponibile, dar ne-am dus în orașele mici și medii și continuă m să dezvoltăm.”

Ținta de 1.000 de locații în România părea mult mai greu de atins în 2019, la tranzacția anterioară, când 5 to go încă nu se extindea în orașele mici. Însă România nu este o piață în care orașele mari să poată susține fiecare câteva zeci de locații, așa cum arăta planul inițial al fondatorilor. „În 2019-2010 nu aveam pe listă orașele mici și mi-era greu să mă gândesc la 1.000 de locații. Dacă te uiți pe hartă, doar la orașele reședință de județ vezi că în afară de Brașov care are peste 20 de locații, nu avem mai mult de 10-11 într-un singur oraș. Nu există orașe suficient de mari să faci 30-40 de locații 5 to go într-un singur oraș.”

Rețeta dezvoltării de la zero la peste 600 de locații conține o atenție sporită la costuri, elementele principale fiind chiriile pentru spații și prețurilor materiilor prime, precum și un apetit antreprenorial de a dezvolta produse noi. „Anul trecut eram la o medie a chiriei lunare de 600 de euro a spațiilor din rețea. Bucureștiul e mai scump, dar în orașele mici găsești chirii de 200-300-400 de euro și asta echilibrează balanța.”

Bonul mediu a crescut de la șapte la 14 lei în ultimii 10 ani, o creștere alimentată în parte de creșterile de prețuri, dar susținută mai mult de ambiția de a adăuga produse noi în locațiile 5 to go.

„Am adus multe produse. Munca cea mai mare e să îi convingi pe toți francizații că abundența de produse în locație îți aduce bani în plus. Cu aceeași chirie, același curent electric, același angajat, mai vinzi ceva în plus.”

Modelul de dezvoltare al rețelei 5 to go s-a bazat pe atragerea de parteneri francizați și consolidarea unei relații de încredere și de business care să le dea francizaților curajul să opereze simultan mai multe locații. Astăzi, 5 to go are aproape 300 de francizați, cu o medie de aproape două cafenele pentru fiecare.

Odată cu dezvoltarea rețelei de cafenele, fondatorii au dezvoltat și o platformă de import și distribuție pentru a susține activitatea rețelei. Aprovizionarea ar putea juca pe viitor un rol tot mai important pentru 5 to go pe măsură ce compania vizează extinderea pe plan internațional.

Rețeaua de cafenele 5 to go a înregistrat afaceri de aproape 54 de milioane de euro în 2024, plus încă 2,7 milioane de euro din categoria produselor dezvoltate pentru rafturile retailerilor, o categorie care se dezvoltă începând cu anul 2021 și cuprinde siropuri, capsule, cafea și produse „ready to drink”. Echipa 5 to go, inclusiv cei implicați în activitatea de distribuție, a ajuns la aproape 150 de oameni.

Dezvoltarea internațională

După ce au stat la masă cu mai multe fonduri de investiții pe parcursul anului 2024, Radu Savopol și Lucian Bădilă au decis că viitorul 5 to go are nevoie de investitori cu care pot lega o serie de sinergii inclusiv pentru dezvoltarea internațională. Fondul ACP, fostul Mezzanine Management, și fondul Invenio Partners au deja experiență în regiune.

Pe lângă cele 610 locații din România, rețeaua de cafenele 5 to go mai cuprinde astăzi trei locații în Ungaria, două în Republica Moldova și două în Bulgaria. Prima piață internațională accesată de companie a fost Ungaria, unde a intrat, inițial, cu un masterfrancizat. Acum, compania a preluat gestionarea directă a francizării în Ungaria, dar intrarea pe acea piață a fost prilej de învățare. „În Ungaria am preluat noi operațiunile acum un an, dar piața este grea. Dacă nu o faci cum trebuie și nu deschizi multe locații, nu îți iese. Trebuie să deschizi prima dată o locație mare, care să atragă atenția și apoi deschizi multe alte locații tot în acea zonă.”

Cu lecțiile învățate, 5 to go a intrat în 2024 pe piața din Republica Moldova, alături de un masterfrancizat, respectiv pe piața din Bulgaria, unde vinde franciza în mod direct. Pentru 2025, va continua să deschidă locații în ambele țări și este în discuții cu un posibil masterfrancizat cu care să înceapă să dezvolte piața din Irlanda. „În Bulgaria merge bine, am început cu două locații la Ruse și mai urmează una. Am făcut treabă bună, chiar dacă Ruse nu este un oraș atât de dezvoltat. În câteva luni, mergem la Sofia și cred că va fi altceva. Cred că putem face 150-200 de locații pe piața din Bulgaria în următorii ani.”

Pe lângă dezvoltarea organică, 5 to go se uită după posibile achiziții de lanțuri de cafenele în țările din regiune. Totodată, Radu Savopol ia în calcul ca astfel de mutări să aducă noi branduri în portofoliul companiei și să sporească rolul 5 to go ca platformă de aprovizionare. „N-aș vrea ca 5 to go să fie doar 5 to go. Dacă găsesc un model de business în care eu pot să intru să optimizez, să distribui diverse lucruri pe care eu le produc, prefer să intru acolo cu 30‑40% din acțiuni și să le integrez și să am un portofoliu de branduri, iar eu pot fi platforma sa de aprovizionare”, completează Radu Savopol, care insistă că acest model se adresează exclusiv piețelor din afara României.

Totodată, pe măsură ce dimensiunea rețelei crește, portofoliul de produse proprii se diversifică și cantitățile consumate de companie capătă o dimensiune tot mai mare, 5 to go ia în calcul achiziția unor fabrici de mici dimensiuni. „Ne mai uităm și la mici fabrici de unde facem achiziții de 500.000-1 milion de euro pe an și vrem să intrăm și acolo. Am vrea să optimizăm, să integrăm, să învățăm.”

Află mai multe perspective ale liderilor din dosarul “25 pentru 2025”

Pe viitor, Radu Savopol vrea să testeze și o serie de formate noi, cu potențialul de a deveni „spin off”-uri din 5 to go, dar care să aibă în centru alte tipuri de produse în loc de cafea. „E o perioadă interesantă și trebuie să mai experimentăm concepte. Trebuie să mai facem unu-două concepte cu focus mai mare pe lactate sau pe sandvișuri, concepte puțin mai mari pe care să le testăm.”

Avântul 5 to go în piața internațională vine într-o perioadă în care tendințele de consum s-au schimbat. Noua generație consumă cafea în combinații în care rolul cafelei este tot mai mic, iar ca dovadă sunt cele aproximativ 300 de tone de lapte consumate lunar la nivelul celor peste 600 de cafenele 5 to go. „Generația nouă nu mai bea cafea espresso. La generația Z, cafeaua trebuie introdusă într-o combinație, în pahar mare, cu lapte, aromă sau culori.”

Orientarea generației Z și a unora din generația millennials spre noi comportamente de consum este resimțită de toți producătorii de băuturi, inclusiv de producătorii de băuturi alcoolice. Un sondaj Gallup arată că procentul persoanelor din categoria de vârstă sub 35 de ani care consumă alcool era de 62% în 2023, comparativ cu 72% în 2003. În Europa, consumul de bere scade în rândul populației tinere comparativ cu generațiile anterioare, ceea ce determină producătorii să se îndrepte spre variante aromatizate și fără alcool, în linie cu tendințele. Când vine vorba de cafea, comportamentul generației Z înseamnă lapte și siropuri cu diferite arome.

De aceea, rolul laptelui ca materie primă a influențat cel mai mult tabloul prețurilor finale în ultimii 10 ani. 5 to go s-a lansat în piață cu prețuri construite în jurul valorii de cinci lei, dar inflația și creșterile de costuri din ultimii ani au forțat compania să iasă din această paradigmă de preț. „Acum, un latte este nouă lei, un cappuccino e șapte lei, dar espresso și americano au rămas la cinci lei, de exemplu. Laptele a avut creșteri mari de prețuri, la fel ca paharele, pentru că a fost o problemă în piață cu aprovizionarea cu carton în urmă cu mai mulți câțiva ani.”

O altă tendință majoră care influențează prețurile vine din piața globală a cafelei, unde Radu Savopol identifică doi factori importanți: activitatea traderilor și cererea nouă de pe piețe care nu consumau până acum atât de mult cafea, cum e piața din China. Consumul de cafea a crescut în China în medie cu peste 20% pe an în perioada 2010-2023, conform International Coffee Organization.

„China consuma mai mult ceai și acum începe să consume cafea și e o problemă. Volumele care pleacă acolo sunt foarte mari. Au început să facă plantații la granița cu India, dar durează cam cinci ani până intră pe rod cum trebuie. Și aceasta a dezechilibrat balanța. Au apărut și multe lanțuri chinezești de cafenele. Dacă în 2016-2017 erau acolo doar câteva Starbucks, Costa și alții mai mici, acum sunt branduri cu mii de locații.”

„Am adus multe produse noi în gamă. Munca cea mai mare e să îi convingi pe toți francizații că abundența de produse în locație îți aduce bani în plus. Cu aceeași chirie, același curent electric, același angajat, mai vinzi ceva în plus.”

Radu Savopol, fondator 5 to go