Unde am greșit? Ce lipsește din educația românilor? De ce nu știm să citim corect prezentul prin cheia trecutului? Sunt întrebări pe care le-am discutat cu Sandra Ecobescu, membru fondator și președinte al Fundației Calea Victoriei, care consideră că o societate funcțională necesită o educație echilibrată, care combină științele exacte cu domeniile umaniste.
Dacă studiul fizicii, economiei și ingineriei l-au ajutat, probabil, pe Elon Musk să devină miliardar și să spere că va reuși să ajungă pe Marte, poate că studiul științelor umaniste l-ar fi ajutat să înțeleagă că nu ar trebui să susțină partide sau grupări care promovează un discurs al urii. Iar studiul filozofiei sau al antropologiei l-ar fi ajutat să înțeleagă mai bine realitatea în care trăim.
„Studiul științelor umaniste și consumul de cultură sau expunerea la produse culturale neviciate de vreo intenție de manipulare ne extinde capacitatea de a înțelege lumea mai bine, ne ajută să fim indivizi inteligenți, empatici și angajați în societate”, spune Sandra Ecobescu, membru fondator și președinte al Fundației Calea Victoriei. Suntem într-o sală de curs aflată într-o casă construită în perioada interbelică de Henri Cihoski, unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. Aflat pe Bulevardul Dacia, chiar lângă Piața Spania, imobilul găzduiește în prezent cele mai multe dintre cursurile pe care le organizează de aproape două decenii Fundația Calea Victoriei.
Află mai multe perspective ale liderilor din dosarul “25 pentru 2025”
Mă uit peste lista cursurilor și îmi imaginez cum un curs de gândire critică ar putea ajuta pe oricine să înțeleagă mai bine știrile, să le pună în context și să detecteze mai ușor manipularea sau interesele unui politician ori ale unei companii. Sau cum un curs de istorie poate oferi lecții valoroase pentru a evita greșelile trecutului, iar unul despre literatură universală poate spori empatia.
Pare că Sandra Ecobescu a intuit aceste nevoi încă de acum 18 ani, când a renunțat la poziția de management într-o corporație pentru a pune bazele Fundației Calea Victoriei. Această instituție culturală independentă a devenit, în timp, un reper pentru cei care își doresc să exploreze arta, istoria și filozofia prin întâlniri și cursuri susținute de lectori de prestigiu.
Nume sonore precum istoricul și filozoful Neagu Djuvara, doamna academician Georgeta Filitti sau dirijorul Tiberiu Soare se numără printre cei peste 100 de lectori care, în ultimii 18 ani, au aprofundat cultura și arta prin intermediul cursurilor și întâlnirilor Fundației Calea Victoriei, la care au participat până acum zeci de mii de oamenii.
„Avem cursanți din cele mai diverse domenii – avocați, matematicieni, oameni din instituțiile statului –, toți în căutarea acelui segment de cunoaștere care lipsește din educația formală. Am pornit la drum cu dorința de a crea o comunitate, o academie alternativă, un spațiu în care oricine, indiferent de vârstă, să își poată completa cultura generală”, spune Sandra Ecobescu, care aduce în discuție și tema democrației. „Cum consolidezi democrația? Cum formezi gândirea critică? Cum previi ca o masă de oameni să fie ușor de manipulat? Prin educație!”, completează fondatoarea Fundației Calea Victoriei și face referire la cartea Not for Profit: Why Democracy Needs the Humanities, scrisă, în anul 2010, de prof. Martha C. Nussbaum, potrivit căreia, fără o educație umanistă solidă, democrațiile riscă să devină fragile, dominate de conformism, populism și lipsă de empatie.
Povestea Fundației Calea Victoriei nu urmează tiparele obișnuite ale unei instituții culturale. Succesul său pare să stea tocmai în această abordare atipică. Spre deosebire de multe inițiative similare, fundația nu a fost construită din perspectiva unei personalități culturale, ci din cea a unui consumator pasionat de artă și cunoaștere.
Încă din copilărie, Sandra Ecobescu a fost fascinată de diverse forme de expresie artistică și a ales să creeze un spațiu care să răspundă nevoilor reale ale publicului. „Am pornit de la ceea ce nu mi-a plăcut mie în școală, de la ce nu îmi place la un eveniment cultural și de la ce mi-ar plăcea să se întâmple. Practic, am construit aceste produse culturale din perspectiva unui cursant. Această abordare m-a ajutat enorm, pentru că, în prima etapă, am fost mult mai aproape de public decât de profesori sau de cei care urmau să fie în fața audienței.”
Alături de lectori precum Neagu Djuvara, Sandra Ecobescu a descoperit că românii sunt surprinzător de deschiși la nou, chiar dacă uneori inconsecvenți. Mai mult, a înțeles că, în ceea ce privește științele umaniste, pofta vine mâncând.
„Românii sunt receptivi, iar dacă le oferi un produs cultural inteligent, bine structurat și atractiv, vor veni și vor reveni. Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este să văd că, timp de 18 ani, un curs de filozofie despre Platon adună constant 40-60 de oameni în sală, că un curs de istoria artei devine bestseller, că reușim să transformăm domenii de nișă în cursuri de succes. E extraordinar!”
Construirea unor produse culturale cu impact a fost, pentru Sandra Ecobescu și lectorii fundației, un proces de învățare continuă. A înțeles, de exemplu, că un curs structurat în 10 ședințe poate începe cu 50 de participanți și ajunge la doar trei la final, motiv pentru care a regândit formatul. De asemenea, atragerea unui public numeros a presupus nu doar conținut valoros, ci și o strategie de marketing cultural bine pusă la punct.
„Am început să alegem titluri mai atractive și am descoperit că anumite cuvinte-cheie declanșează imediat interesul publicului. Marea provocare a fost să îi conving pe lectori să îmi permită să intervin ca un impresar, să ajustez titlurile propuse pentru a atrage mai mulți cursanți. Treptat, au înțeles că nu suntem într-o facultate, unde titlul unui curs nu contează cum sună, deoarece este fixat în programă.”
Pentru a face științele umaniste accesibile unui public mai larg, numele cursurilor trebuie să fie prietenoase, nu academice. Formularea trebuie simplificată, oricât de complex ar fi subiectul.
„Oamenii nu vor cumpăra cursuri sau evenimente al căror titlu face referire la o realitate pe care nu și-o doresc în viața lor. De exemplu, un curs numit Stress Management se va vinde mult mai greu decât unul numit Cum să fii echilibrat și fericit. În cazul cărților, e altfel – un titlu negativ poate atrage, dar la evenimente, mesajul trebuie să fie aspirațional.”
Adaptarea la interesele publicului a dus la diversificarea lectorilor și a cursurilor. Dacă acum câțiva ani dezvoltarea personală a crescut cererea pentru cursuri de public speaking sau psihologie, în 2025, contextul social impune o nouă direcție: cursuri despre democrație.
„Anul acesta mi se pare esențial să vorbim mai mult despre democrație, despre istoria comunismului. (…) Poate că nu ne dorim mereu să deschidem acest subiect, dar este important să o facem, să ne amintim evenimentele trecutului sau, pentru unii, să le descoperim pentru prima dată. Pentru tinerii de 20-30 de ani, comunismul poate părea ceva îndepărtat, aproape exotic.”
Această direcție este cu atât mai relevantă cu cât 20% dintre cursanții fundației sunt adolescenți. Pe lângă adulți, tinerii participă constant la cursuri și evenimente, fie în weekend, pe tot parcursul anului, fie zilnic, în timpul verii.
Semințe pentru viitor
Decizia de a pune bazele fundației a fost rodul mai multor influențe adunate de-a lungul anilor, prin educație și expunere la cultură. Încă din copilărie, Sandra Ecobescu a fost fascinată de artă – desena, avea ureche muzicală, iubea baletul și reușea să deprindă cu ușurință orice formă de expresie artistică.
Fiică a diplomatului Nicolae Ecobescu, fost ambasador al României în Grecia, a crescut într-un mediu care i-a oferit acces constant la spectacole, expoziții și muzee, grație mamei sale.
„Mama era foarte atentă la educația noastră culturală și ne-a expus foarte mult către zona culturală. (…) În comunism, cultura era o oază de libertate. Când desenam, puteam crea orice. Când ascultam muzică și închideam ochii, îmi imaginam lumi întregi. Mulți spun că arta oferă o libertate extraordinară – și așa a fost și pentru mine.”
Deși părinții și-ar fi dorit să devină inginer, Sandra Ecobescu a urmat filologia, studiind română-engleză la Facultatea de Litere din București. Ulterior, a obținut o bursă de specializare postuniversitară în literatură și civilizație neo‑greacă la Universitatea Panteios, printr-o bursă oferită de Fundația Onassis.
„Am avut profesori extraordinari la filologie, iar aici se află a doua sămânță care a stat la baza Fundației Calea Victoriei. Modelul lectorului de la fundație l-am conturat inspirându-mă din profesorii care m-au fascinat în facultate – cei care predau cu pasiune, în anii ’90, într-o atmosferă de deschidere și entuziasm.”
După absolvire, Sandra Ecobescu a lucrat câțiva ani în relație cu Consiliul Europei, iar în 2000 s-a angajat în compania germană de logistică și transporturi Karl Heinz Dietrich, unde lucra și sora sa, Irina. După șapte ani, Irina a fost cea care a încurajat-o să își urmeze înclinația naturală spre artă și cultură – o pasiune pe care o avea încă din copilărie. Astfel, primul sediu al fundației a prins viață într-un apartament de pe Calea Victoriei.
„În acea perioadă citeam Istoria românilor povestită celor tineri, de Neagu Djuvara, și mi‑am spus: «Hai să creăm un loc unde tinerii să se întâlnească cu oameni carismatici și inspiraționali, unde să învețe lucruri pe care nu le află la școală».”
Fundația Calea Victoriei a fost înființată în 2007 și, un an mai târziu, se pregătea să își deschidă porțile către public. Criza financiară globală nu a afectat dezvoltarea proiectului, deoarece se afla încă într-o etapă de explorare și construcție. Încă de la început, orientarea către public și nevoile cursanților a fost esențială, chiar dacă, la primele cursuri, participau mai puțin de 10 oameni.
„Trebuia să ținem cursuri chiar și pentru cinci sau șapte oameni, tratându-i pe toți cu aceeași atenție și respect. Am învățat acest customer service în cei șapte ani petrecuți în compania de logistică – să vorbești cu fiecare participant, să-l faci să se simtă apreciat. Dincolo de experiența profesională, cred că am preluat această atitudine și din familie. Am un soi de empatie firească: așa cum îmi place să fiu tratată la un eveniment, la fel mă comport și eu cu cursanții și participanții noștri. Aceasta este și filozofia pe care o transmit colegelor mele.”
Primele proiecte ale Fundației Calea Victoriei au pus accent pe istoria Bucureștiului, declanșând un curent care avea să schimbe scena culturală a Capitalei. Totul a început cu cursurile susținute de doamna academician Georgeta Filitti, despre istoria orașului. Din aceste întâlniri s-a născut ideea de a explora pe teren poveștile orașului, alături de cursanți.
„Am testat ideea și am decis să organizăm conferințe în clădiri de patrimoniu, alături de doamna Filitti. Așa au luat naștere și plimbările ghidate prin oraș, pe care le-am început împreună cu Anita Sterea, doctor în istorie – și care continuă și astăzi.”
Află mai multe perspective ale liderilor din dosarul “25 pentru 2025”
Din 2009, Fundația Calea Victoriei organizează expediții culturale prin București, desfășurate din primăvară până în toamnă, pe teme variate: Descoperă Calea Victoriei, Descoperă Parcul Ioanid, Descoperă Centrul Vechi al Bucureștiului, Descoperă mahalaua Mântuleasa sau Biserici domnești din vechiul București.
În paralel, fundația și-a extins inițiativele culturale, iar conferințele susținute de Georgeta Filitti în palate și clădiri de patrimoniu au devenit tot mai populare. În 2023 a luat naștere seria Palate Deschise pe Calea Victoriei, care în 2024 s-a transformat în Palate și Monumente Deschise în București – un proiect care va continua și în 2025.
„Sunt multe palate și clădiri de patrimoniu, dar accesul la ele nu este întotdeauna simplu, necesită multă răbdare și perseverență. În curând, vom publica și o primă carte dedicată acestei serii, cu conferințele doamnei Filitti din cadrul Palate Deschise pe Calea Victoriei.”
Dacă în timpul crizei financiare din 2008 Fundația Calea Victoriei era încă într-o fază incipientă și nu a resimțit impactul negativ al contextului economic, pandemia a reprezentat o provocare diferită. Deja un nume important în piața culturală, fundația a fost nevoită să se adapteze rapid. Această perioadă a dus la introducerea cursurilor online, care au rămas parte din ofertă, dar și la o schimbare în tipologia evenimentelor organizate.
„După pandemie, s-a produs o schimbare importantă în consumul de cultură. Continuăm să organizăm cursuri structurate pe mai multe ședințe, dar am observat că oamenii sunt mai deschiși către evenimente punctuale. Acestea sunt atractive atât pentru cei care nu s-ar înscrie la un curs de lungă durată, cât și pentru cei care deja participă la cursurile noastre. Evenimentele nu se desfășoară doar la sediul nostru, ci și în colaborare cu Artmark, de exemplu, într-un spațiu unde publicul are mereu acces la expoziții noi.”
Pandemia a adus și o schimbare de sediu pentru fundație, care s-a mutat de pe strada C.A. Rosetti pe Dacia 78. Însă momentul cel mai dificil pentru Fundația Calea Victoriei nu a fost criza sanitară, ci începutul războiului din Ucraina.
„Într-o lună-două aproape că vedeam cum dispar veniturile noastre din cont. Oamenii erau atât de speriați de război încât nu mai puteai să le povestești cât de interesant este un curs despre istoria religiilor sau istoria artei. (…) Am avut niște economii personale care mi-au permis să susțin fundația timp de câteva luni. Nu am mai avut salariu, dar am putut plăti chiria la noul sediu și salariile colegelor, astfel încât echipa să nu fie afectată.”
În România, antreprenoriatul social a început să fie recunoscut și susținut abia în ultimii ani, printr-un mix de inițiative publice și private. În acest context, performanța financiară nu este un scop în sine, ci un mijloc de a susține o misiune cu impact pozitiv asupra unui număr cât mai mare de oameni.
„Veniturile generate prin cursuri și evenimente acoperă de obicei o parte din costurile noastre. Noi fiind un ONG, putem să ne asigurăm anumite rezerve în prezența unor parteneri, unor mecena, unor sponsori care înțeleg să susțină fundația în ansamblu, cum s-a întâmplat în ultimii doi ani sau pe anumite proiecte punctuale. A fost cazul JTI România, CPI Property Group România, Jidvei, Casa de Avocatură Bondoc & Asociații, Midas Electronics sau PwC România.”
De multe ori, prețul unui bilet la un eveniment cultural sau la un spectacol acoperă doar parțial costurile reale ale producției. De aceea, parteneriatele pe termen lung sunt esențiale pentru sustenabilitatea proiectelor culturale.
„Când mergem la un spectacol organizat de o instituție de stat, fie că este Opera Națională din București, Teatrul Național sau Sala Radio, biletul pe care îl plătim acoperă doar o mică parte din costuri. Poate fi un sfert, o treime, dar nicidecum costul integral al unui spectacol. Ca fundație culturală nonprofit, taxele pe care le percepem pot, în cel mai bun caz, să acopere costurile. Pentru a dezvolta proiecte noi, ai nevoie de parteneri pe termen lung.”
Atragerea de sponsori și mecena a fost un proces de durată, care a evoluat odată cu maturizarea pieței culturale și cu schimbarea mentalității în companii. Dacă în trecut parteneriatele veneau la pachet cu o serie de condiții și compromisuri, astăzi, companiile încep să înțeleagă valoarea unui sprijin pe termen lung.
„În cazul nostru, relația cu partenerii nu este una mercantilă. Așa cum am atras o anumită tipologie de lectori, am reușit să atragem și o anumită tipologie de mecena. Sponsorii ne susțin pentru că li se pare important ceea ce facem, iar de cele mai multe ori noi suntem cei care propunem să le menționăm numele într-o postare sau alta. Dacă ar fi fost o relație pur comercială, am fi discutat la milimetru fiecare apariție a numelui lor.”
Această schimbare s-a produs și datorită noilor generații din managementul companiilor, care au o altă perspectivă asupra sprijinului cultural și au făcut eforturi pentru a convinge organizațiile să susțină astfel de inițiative.
„Ne-au ajutat oamenii din companii care au făcut lobby intern. Atunci când am semnat contractele, ei deja ne cunoșteau, nu mai era nevoie să explic cine suntem. În primii ani, când mergeam la întâlniri, trebuia să încep prin a explica cine este Neagu Djuvara.”
„Anul acesta mi se pare esențial să vorbim mai mult despre democrație, despre istoria comunismului. (…) Poate că nu ne dorim mereu să deschidem acest subiect, dar este important să o facem, să ne amintim evenimentele trecutului sau, pentru unii, să le descoperim pentru prima dată. Pentru tinerii de 20-30 de ani, comunismul poate părea ceva îndepărtat, aproape exotic.”
Sandra Ecobescu, membru fondator și președinte al Fundației Calea Victoriei
