Dragă Moșule,
Știu că și anul acesta, exact ca în fiecare an de când ne cunoaștem, ai stat cu ochii pe mine și nu are rost să ne ascundem după deget: este evident că dragostea e reciprocă. Știu că ești generos, însă sunt perfect conștientă când darurile tale mă iau pe nepregătite și mai fac și boacăne.
Am recunoscut de fiecare dată, cu timiditate ce-i drept, când am făcut abuz de orgoliu excesiv, încăpăţânare de catâr sau mândrie derutantă. Totodată, m-am bucurat enorm atunci când am știut că ești mulţumit de lucrurile, acţiunile, vorbele, susţinute de fapte, puse de mine în practică. Te vedeam cu ochii minţii cum zâmbeai atunci când membri respectabili ai familiei mele pentru care, indiferent de vârstă, un copil e tot un copil, însă încrezători în buna mea raţiune, precum și în seninătatea sufletului, ascultau și implementau soluţiile pe care le propuneam în chestiuni uneori de-a dreptul dificile. Recomand o astfel de abordare modernă în relaţiile dintre copii și părinţi.
Ţi-am simţit privirea sfredelitoare atunci când îţi dădeam bătăi de cap, sigur o voi mai face și în viitor, ori de câte ori îmi manifestam zgomotos revolta prin vorbe furioase, raportate la fapte discutabile. Am înţeles la un moment dat, totuși, punctul tău de vedere și, ca de fiecare dată, ţi-am dat dreptate. Supărarea mea era un semnal de alarmă de care trebuia să ţin cont și, vorba lui Mark Twain, nu e bine să uităm că ea rămâne totuși un acid care dăunează mai mult vasului în care e păstrat decât celui în care e turnat. Pe de altă parte, te rog, înţelege-mă și pe mine, știi și tu asta, sarea arată uneori ca zahărul, mai ales dacă ești grăbit și neatent. Dar poleiala scânteiază așa de frumos…
Și mie, ca și ţie, îmi place teribil să ofer daruri celor din jur, iar afecţiunea și prietenia mea sunt cele mai frumoase cadouri pe care le pot face. Mă pot mândri cu faptul că oameni noi, luminoși, mi-au trecut pragul sufletului, iar vorbele și faptele lor îmi ating inima. Respect cu sfinţenie declaraţia de prietenie făcută în timp tuturor acelora care și-o asumă la rândul lor, cu bune și rele, dar și celor care și-au îndreptat, ca și mine, greșelile. Știu că erai foarte supărat la un moment dat pe mine. Mi-ai transmis atunci că generozitatea mea excesivă îmi va dăuna evident sănătăţii, ca orice formă de exces. Însă îmi place prea mult ce am învăţat citind un mare gânditor, care spunea că e bine să dăruiești persoanelor pe care le iubești aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne, ca să nu-mi menţin punctul de vedere referitor la această problemă, asumându-mi riscurile unei astfel de decizii.
Am crezut întotdeauna în #Moș… Crăciun. Atmosfera e plină de veselie, culoare, energie, gânduri frumoase, atitudine optimistă, precum un pom încărcat de roade care abia așteaptă să fie culese de cei harnici și ascultători, cu toate dorinţele la purtător. Să facem din fiecare zi o sărbătoare e o dorinţă pe care ar trebui să o avem mereu în atenţie. Mă bucură enorm, de exemplu, realizările avute împreună cu partenerii și colegii mei. Asta și pentru că, deseori, ideile noastre se concretizează în proiecte frumoase, care ne dau satisfacţii și împlinire, fiind recompensaţi cu daruri care apar neașteptat, exact precum cadourile surpriză, pentru copiii cuminţi, sub brad. Am fost fericită când am descoperit că uneori eu însămi am îndeplinit din sarcinile Moșului sau le-am fost sursă de inspiraţie, precum și atunci când unul dintre ei, mai atent la nuanţe, mi-a spus, exact cum spune dr. Cristina Yang lui Burke, în serialul Anatomia lui Grey: Tu nu doar sărbătorești Crăciunul… tu chiar crezi în Moș Crăciun!
Știu că pentru cei care au așteptat sau s-au plâns, am fost și eu secvenţial surprinsă de această stare, anul a fost lung. Pe de altă parte, știu că ai râs copios, ca și mine de altfel, de cârcotașii care s-au manifestat consecvent, precum Grinch, punându-și mintea la contribuţie… cum să fure Crăciunul. Predominant însă, sper că și pentru majoritatea celorlalţi locuitori ai planetei, ca și pentru mine, anul ce a trecut să fi fost unul scurt, intens, oferindu-ne tuturor zile senine, de echilibru și bucurie. Personal, îţi sunt profund recunoscătoare. Și, te rog, nu te supăra pentru că uneori, însă nu fără respect, ţi-am spus Bărbosule. E o drăgălășenie rostită cu ochii spre cer, știindu-te mereu aproape, cu care simţeam nevoia să te alint.
Știi că iubesc cu patimă Sărbătorile. Dintotdeauna a fost așa. Ele înseamnă pentru mine nu atât deschiderea cadourilor, deși și acest lucru are un farmec magic, ci mai ales deschiderea inimilor. Exact cum m-ai învăţat. Îmi place când văd cum oamenii se luptă să rămână tonici, își urmează curajos atât mintea, cât și inima, oferindu-și necondiţionat cel mai frumos cadou: șansa de a fi ei înșiși. Mi-ar plăcea teribil ca această vreme să nu ţină de timp sau de sezon, ci de o stare minunată de spirit în care să locuiască permanent bunăvoinţa, echilibrul, mila, toleranţa și mai ales iertarea. De ceilalţi și de sine. Acum am înţeles cel mai bine că doar așa fiecare zi poate deveni o sărbătoare.
Îţi scriu această scrisoare, în care nu vreau să-ţi cer nimic, pentru că știu că tu faci cele mai interesante propuneri. Vreau însă să-ţi mulţumesc pentru toate darurile tale, de pe parcursul anilor. Bucurie, îngrijorare, victorii, obstacole, toate fac parte din viaţă, însă, împreună, mereu vom găsi o cale luminată. Vreau să știi că sunt în totul de acord cu tine: dacă tu nu ai fi, totul ar fi permis și asta chiar nu-i o idee bună. Mă bucur că am învăţat să-ţi fiu recunoscătoare pentru prezenţa ta permanentă și recomand tuturor această atitudine. Mă bucur, de asemenea, că descopăr în fiecare zi, cu bucuria copilului care vede un alt glob frumos în brad, magia din viaţă. Sunt convinsă că, dacă suntem corecţi și buni, vei avea grijă să primim tot ce ne dorim, dar și ce avem nevoie, anul care vine și toţi ceilalţi care vor urma.
