
Potrivit sursei citate, drepturile pentru publicarea „The Book of Mirrors”, primul roman scris de autorul român în limba engleză, au fost cumpărate de editori din 23 de ţări – cu licitaţii care au inclus peste 11 editori din fiecare teritoriu.
În România, drepturile de publicare au fost cumpărate de editura Rao, iar cartea va apărea în 2017.
Eugen Chirovici (51 de ani) locuieşte în oraşul Reading din Marea Britanie și a scris 10 romane „literary mystery”, în România, în ultimii 20 de ani, dar piaţa era prea mică pentru el ca să trăiască din banii câştigaţi. Astfel, a lucrat ca jurnalist.
În prezent, Chirovici se aşteaptă să câştige o sumă din şapte cifre numai din ofertele de publicare, potrivit aceleiaşi surse.
Autorul, care publică sub numele de EO Chirovici, a semnat un contract cu agenţia britanică Peters Fraser and Dunlop (PFD), după ce a fost refuzat de şase agenţii din SUA.
CITEȘTE: Pro TV + Intact = 60% din piața publicității TV din România
PFD a început să trimită oferte pentru acest manuscris la nivel mondial în urmă cu trei săptămâni. Un editor italian a fost în discuţii vreme de trei ore, în timp ce 11 edituri din Germania s-au luptat pentru el. Nouă editori au vrut cartea în Franţa şi şase în Marea Britanie, unde a fost achiziţionată de Century, o filială a Penguin Random House.
Scriitorul român s-a mutat în Marea Britanie pentru că fiul său studiază la Cardiff University, iar soţia sa a avut o ofertă de muncă foarte bună ca analist financiar. “Intenţia mea a fost să devin un scriitor full-time”, a adăugat acesta.
Eugen Chirovici este afiliat la Marea Lojă Naţională din România şi Clubul de la Berna. În anul 2002 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”.