FacebookTwitterLinkedIn

Un carusel de emoții. Așa se definesc cel mai bine ultimii ani în care am învățat noi sensuri pentru cuvinte vechi. Cum ar fi cuvântul „putere“. Și am descoperit că, adesea, cea mai mare sursă de putere sunt cei mai mici dintre noi. Cei care știu că nu trebuie să fii supererou ca să ai superputeri. Cei care visează să mute munții sau cei care „cresc prea repede“, cum obișnuim să spunem noi, părinții. În luna lor specială, întrebăm viitorul: „Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?“. Nu primim întotdeauna răspunsurile pe care le dorim, dar sigur sunt răspunsurile de care avem nevoie. Ca să înțelegem încotro ne îndreptăm, să știm ce avem de făcut și să găsim puterea de a crește sănătos împreună.

Text: Magda Popescu-Biclineru
Foto: Denisa Simionescu

Arda Temiz, 8 ani, chef antreprenor

Nu știu dacă vouă vă place mâncarea, dar eu – mare gurmand și pasionat de gătit – mă preocup zilnic să aflu cum ar arăta un meniu perfect de restaurant cu specific grecesc. Asta pentru că  bucătăria grecească și cea turcească sunt preferatele mele!

Mă pregătesc să deschid propriul restaurant care va avea și stele Michelin și pentru asta urmez cursurile Kids Chef Academy. Până atunci încerc tot felul de preparate, inclusiv dulciuri, mâncare pe bază de pește, chiftele (preferatele mele) și le servesc prietenilor mei pentru a afla și părerea lor. Când voi fi mare, îmi doresc să devin chef bucătar pentru că asta este pasiunea mea cea mai mare și vă voi invita cu drag la restaurantul meu.

Emma Arendt, 9 ani, stomatolog

Când am îmbrăcat pentru prima dată acest halat nu am mai vrut să îl dau jos. Atât de tare mi l-am dorit, pentru că mă face să mă simt ca un medic stomatolog. Am și un plan măreț pentru viitor: când vom fi mari, eu și încă două prietene bune, vom fi medici stomatologi și vom deschide Casa Prieteniei, propria noastră clinică privată de stomatologie (cu barieră!). Până atunci ne jucăm ori de câte ori avem ocazia, imaginându-ne că deja practicăm această meserie atât de frumoasă. Superputerea mea este empatia. Îmi place să fac oamenii fericiți și zâmbetul este o parte importantă din asta! Voi fi un foarte bun medic dentist pentru copii și îi voi învăța cum să se spele corect pe dinți și cum să-și îngrijească dinții, inclusiv cei de lapte! Și voi povesti și celor mici, și celor mari, că este foarte important ca dinții să înceapă să fie tratați din timp și să vină devreme la doctorul stomatolog, căci nu cred că se vorbește destul despre partea aceasta.

Anastasia Stancu, 10 ani, gimnastă

O piruetă fantastică a Larisei Iordache mă face de fiecare dată când spun că e grea gimnastica să mă răzgândesc. Ea este și antrenoarea mea și este și gimnasta mea preferată. Datorită ei am descoperit și eu gimnastica și sunt foarte fericită pentru asta. Ca să pot face acest sport la nivel înalt am nevoie de forță, tehnică, dar și multă muncă. Acestea sunt puterile unui gimnast de performanță și eu îmi doresc să ajung pe cele mai înalte podiumuri! Sunt triplă campioană națională la gimnastică artistică, am câștigat și Cupa Nadia Comăneci, dar și premiul pentru cea mai elegantă gimnastă. Antrenorii mei îmi  spun că am viitor în gimnastică și sunt foarte fericită pentru acest lucru. Când voi fi mare, voi deveni și eu antrenoare!

Irina Decianu, 7 ani, bibliotecară, autoare

De când am descoperit literele, în jurul vârstei de 4 ani, n-am mai găsit altă activitate care să-mi placă atât de mult cum îmi place să citesc. Lumea poveștilor mă fascinează și, acum, după ce am citit 810 cărți sunt tare mândră că am aflat atâtea lucruri și „am cunoscut“ atâtea personaje și m-am plimbat pe atât de multe tărâmuri. Cartea mea preferată este „Țup, imposibil este doar un cuvânt“; de când am citit-o, nu mai spun atât de des că este imposibil să fac un lucru. Îmi doresc mult să transmit pasiunea mea și altor copii și să devin bibliotecară. Sau poate, de ce nu, când voi fi mare voi deveni și autor de carte, pentru că deja am câteva povești începute. Sărbătoresc de fiecare dată când termin alte 50 de cărți cu un tort aniversar și abia aștept să sărbătoresc 1.000 de cărți citite!

Eduard Moldoveanu, 9 ani, artist

Sunt cel mai fericit când ascult muzică, dar mai ales când cânt! Și cel mai important pentru mine este că, atunci când eu cânt, aceleași emoții ca și mine le trăiesc și cei care mă ascultă. Le transmit prin vocea și talentul meu bucurie, relaxare, dar și putere. De aceea îmi iubesc așa de mult pasiunea. Studiez la un liceu de arte, secția pian, și sunt foarte bucuros cu alegerile mele. Petrec zilnic câteva ore studiind muzica și particip cu mult drag la multe festivaluri de muzică, unde am obținut până acum multe premii și trofee! Îmi doresc să devin un cunoscut muzician și să am propriul turneu internațional și pentru asta muncesc în fiecare zi.

Ana Dobrițoiu, 6 ani, medic

La mama și la tata am văzut ce înseamnă să fii doctor, amândoi vindecă oameni. I-am pus să îmi explice ce fac ei în fiecare zi și de  atunci am spus că și eu vreau să fac bine oamenilor. Așa că am hotărât: când voi fi mare și eu voi deveni doctor! Până atunci, exersez pe „micii mei pacienți“ – păpușile mele preferate! Le fac injecții, le duc la consultații, le ascult inima cu stetoscopul! Cred că e foarte greu să faci operații și să-i vindeci pe oameni, așa că putem spune că doctorii sunt niște supereroi și eu voi fi supererou când voi „repara“ oameni.

Filip Bănică, 9 ani, coordonator transporturi

Stiați că există sute de linii de autobuze, tramvaie și troleibuze în București plus alte câteva zeci regionale, plus linii navetă? Eu știu exact câte sunt și mai știu și punctul de pornire și de sosire al fiecăruia. Pentru că acestea sunt cele mai fascinante mijloace de transport, iar aplicația STB este pentru mine un labirint prin care zilnic intru pentru a mă informa despre situația mijloacelor de transport preferate. Îmi place să investighez traseele și schimbările care apar, dar și să călătoresc de la un capăt la celălalt al liniei. Cea mai frumoasă aniversare mi-am petrecut-o într-un depou din București. Superputerea mea este să cunosc atât de bine liniile care construiesc rețeaua de transport în comun încât să ofer soluții să îmbunătățim acest serviciu. Când voi fi mare, îmi doresc să devin vatman, șofer de autobuz sau, de ce nu, coordonator al STB.

Anelisse Ionașcu, 8 ani, pilot de karting

Viteza, competiția, jocul. Toate îmi plac și mă provoacă, de aceea tot ce fac în timpul meu liber este plin de adrenalină. Dansez, cânt, joc tenis, învăț chineză, dar cel mai bine mă simt pe pista de karting, acolo unde, când apăs pedala, ajung și la 75 de kilometri pe oră. Cred că superputerile mele sunt priceperea în a controla kartul electric, dar și emoția puternică de fericire pe care o simt când conduc. Cu așa superputeri am ajuns și vicecampioană la categoria mea de vârstă, titlu de care sunt tare mândră. Merg cu mare drag la competiții, acolo unde cei mai mulți dintre participanți sunt băieți și asta este un lucru care-mi place mult, mai ales când reușesc să-i depășesc! Când voi fi mare îmi doresc să devin programator, însă sunt convinsă că pasiunea pentru karting va rămâne toată viața!

Sophia Maria Dumitru, 10 ani, programator

Chiar dacă mulți îmi spun că ceea ce fac este „muncă” de băieți, eu îi contrazic! Robotica este fascinantă și nu are de ce să fie practicată doar de băieți. Când am început cursurile de robotică am descoperit că asta poate fi pasiunea mea, iar când am văzut că pot să fac programare pentru roboții construiți de colegii mei, m-am bucurat mult! Eu mă ocup de programele prin care controlăm roboții (să meargă, să danseze…) și am ajuns la un nivel foarte avansat, scriind coduri de limbajul de programare Python. Alături de echipele „MindHub Techno Kids” și „The Adventurers” am dus România în finala olimpiadei de programare WLRC (Wonder League Robotics Competition), concurs care reunește peste 87.500 de participanți din toată lumea. Superputerea mea este imaginația și știu că eu am atât de multă că voi ajunge foarte departe în acest domeniu și voi automatiza multe lucruri care ne înconjoară!

Robert Merlici, 7 ani, fotbalist

Mingea – jocul meu preferat. Poziția mea pe teren – atacant. Îmi place când mi se spune că sunt un fotbalist talentat, iar pentru că joc la echipa „Super Star“ deja mă consider un star de fotbal. Este sportul care mă pasionează, merg pe teren cu multă plăcere și visul meu este să ajung să joc la echipa națională, dar și la Paris Saint Germain, echipa mea preferată. Merg la antrenamente de trei ori pe săptămână și mă antrenez pentru acest vis. Superputerea mea este viteza, îmi place să șutez cu putere, dar și că echipa se bazează pe mine la meciurile oficiale. Anul acesta, când am câștigat Cupa Stelele Viitorului 2023 am fost foarte fericit și sper ca pe viitor să câștig multe cupe și campionate alături de colegii din echipă.