FacebookTwitterLinkedIn

Numele meu este Freja Helena Elisabet Apelkvist, am 15 ani, sunt membru al Corului de Copii Radio.

M-am născut în orașul universitar Lund, Suedia, și când aveam 3 ani, părinții mei au venit în România să lucreze ca lectori străini. Primul contact cu limba română l-am avut la grădiniță și astăzi sunt bilingvă.

M-am transferat la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” în clasa a V-a, îndrumată și inspirată de către profesoara Carmen Costea, alături de care începusem pianul cu doi ani mai devreme.

Inițial, am vrut să continui cu pianul ca instrument principal. Pianul se începe, însă, în clasa I, și a trebuit să aleg un alt instrument. Am ales violoncelul. Din clasa a VIII-a fac violoncel cu profesoara Ella Bokor care mă inspiră în continuare.

Fiind și membru al Corului de Copii Radio, pot spune că muzica mă poartă oriunde merg. Aleg să ascult muzică clasică (Sibelius, Brahms, Bach, Stravinsky). Îmi place foarte mult să citesc și încerc să particip la cât mai multe evenimente culturale. Iubesc natura și în mod special când plouă. În fiecare vacanță de vară plec în Suedia cu familia unde stăm într-o căsuță în mijlocul pădurii și unde particip la o tabără de muzică folclorică suedeză.

În viitor mă văd facând muzică, fie ca solistă, compozitoare, dirijor.

Printre premiile mele la pian și violoncel se numără: premiul I la concursul internațional de interpretare muzicală „George Georgescu”, premiul I de excelență și marele premiu la festivalul concurs „Bucuria muzicii”, premiul I la concursul național „Dan Cumpătă” și bursa SoNoRo Interferențe 2018.