FacebookTwitterLinkedIn

Pentru anul 2020, Cubo anunță o cifră de afaceri de circa 12,5 milioane de lei. Dacă primul trimestru al anului anterior a început pe o linie ascendentă, perioada de restricții cauzate pe pandemie a adus rezultate mai slabe. Cu toate acestea, trimestrele III și IV au venit cu creșteri importante datorită unor proiecte imobiliare ambițioase în care compania a fost implicată.

“Chiar dacă anul 2020 a fost unul complicat, iar instabilitatea generalizată a reprezentat și pentru noi o provocare, suntem mândri că am finalizat anul cu o cifră de afaceri similară celei din 2019, cu o scădere de numai 2%. Acest lucru se datorează în special unor parteneriate și proiecte strategice din segmentul premium, unde am înregistrat o creștere de cca 31%, sau din segmentul rezidențial privat, cu o creștere de 27%”, declară Miron Radu, General Manager Cubo.

În acest an, Cubo anunță lansarea unui proiect inovator: Up-Hub, un hub de tip one stop shop, ce va oferi clienților posibilitatea de a găsi într-un singur loc toate produsele și serviciile de construcții, design, arhitectură, mobilier, decorațiuni, amenajări interioare, dar și servicii imobiliare, necesare atât pentru un proiect imobiliar de amploare, cât și pentru un proiect individual privat. Pentru acest proiect, Cubo dedică o parte din spațiul din showroom, circa 1500-1800 mp, o suprafață evaluată la peste 1 milion de euro . De asemenea, compania vizează dezvoltarea în alte 3 puncte în țară, prin parteneriate asemănătoare.