FacebookTwitterLinkedIn

Premierul României Nicolae Ciucă a anunțat noile măsuri pentru prețurile la energie electrică și gaze naturale care vor fi aplicate de la 1 aprilie, atunci când actuala schemă de sprijin va expira. 

“Noile măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea și stabilitatea de care cetățenii și mediul de afaceri au nevoie”, a declarat Ciucă.

La electricitate, pentru clienţii casnici, s-a stabilit introducerea unui tarif de 0,68 lei/ kW cu TVA inclus., pentru gospodăriile cu un consum lunar sub 100 kW. 

“Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum”, spune premierul.

Alte 4 milioane de gospodării care au un consum între 100 şi 150 de KW vor avea un tarif de 0,8 lei/kW cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei. 

Pentru clienţii non-casnici, IMM-uri, instituţii publice, spitale, grădiniţe, lăcaşe de cult, primării, universităţi, etc., va fi un tarif unic de 1 leu/ kW cu TVA inclus.

Impactul estimat pentru măsurile de sprijin ale acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei.

Pentru marii consumatori de energie, se vor aplica scheme de ajutor de stat, care vor asigura reducerea costurilor cu până la 20%. “În total, impactul bugetar estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici şi non-casnici este pentru electricitate în valoare de 9,16 miliarde de lei până la sfârşitul acestui an. La gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 mc vor avea un tarif de 0,31 lei/ kW. Impact estimat: 2,8 miliarde de lei până la finalul anului. Pentru consumatorii non-casnici, costul gazului natural va fi de 0,37 lei/ kW. Impact estimat: 2,5 miliarde de lei până la finalul anului, fără marii consumatori”,  a mai spus Ciucă, în cadrul unei conferințe de presă.