La Table des Amis

Una dintre bucuriile Parisului, pe lângă șarmul arhitecturii și vitrinele fără pereche, este peisajul gastronomic în care plus ça change, plus c’est la même chose – adică, din fericire, lucrurile se schimbă, dar baza, adică dragostea pasionată a francezilor pentru gastronomia fină, rămâne la fel de solidă.

Criticii gastronomici de serviciu:

Recunosc că încă nu mi-am revenit din tristețea provocată de dispariția restaurantului meu parizian preferat, Le Castiglione, înghițit de expansiunea nemiloasă a mega-brandului Gucci. În plus, Les Deux Magots este și el închis – doar pentru renovare, din fericire, însă i-am simțit lipsa, Cafe de Flore nefiind chiar pe gustul meu, deși terina de casă este senzațională.

Am avut un prânz agreabil la L’Avenue, un restaurant pe care de regulă tind să-l evit, fiind mult prea trendy pentru mine. Însă m-am bucurat mult să îl revăd pe Dacian Rujoiu, tânăr antreprenor spaniol de origine română, care, împreună cu părinții săi, deține o prosperă afacere imobiliară în San Sebastian și Madrid.

Deși locul era, ca de obicei, extrem de aglomerat (ne aflăm în toiul Săptămânii Modei de la Paris), serviciul a fost amabil, cald și prompt. M-am bucurat și că am avut o masă strategic amplasată, de unde puteam observa, cu un acut interes antropologic, toată floarea mulțimii fashionable din Paris.

Mușchiul meu de vițel cu sos alb și mânătărci a fost corect, iar cartofii pai aproape la fel de buni ca la Isoletta, în Herăstrău. Rața a fost și ea comestibilă, dar cafeaua era tare și aromată, iar rugămintea mea de a primi și frișcă a fost imediat îndeplinită, astfel încât am încheiat cu bine un prânz unde conversația a fost partea cea mai delicioasă.

Invitați
Dacian Rujoiu, tânăr antreprenor spaniol de origine română, care, împreună cu părinții săi, deține o prosperă afacere imobiliară în San Sebastian și Madrid.

Pe lângă bucuria de a-l revedea pe Dacian și de a afla despre proiectele sale în curs de desfășurare (clădiri cu apartamente în cea mai bună zonă din San Sebastian), am avut și surpriza plăcută de a o vedea pe Eva Longoria, relaxată și fără fanfară, la masă cu prietenii – probabil relansată în lumina reflectoarelor de reclama virală la Nespresso, unde face echipă cu George Clooney și Camille Cotin.

De asemenea, m-a bucurat prezența, chiar lângă masa noastră, a unui cuplu de vârsta a treia, foarte chic, foarte cool și, în mod clar, încă foarte îndrăgostiți. Mi-am pus o dorință ca, pe la 65-70 de ani, să pot și eu să port o fustă de tweed (probabil Chanel), o bluză cool și elegantă în același timp și niște bocanci stilizați – elemente care, împreună cu bijuteriile alese și coafura savant nepăsătoare, formau o impresie minunată.

A urmat o cină într-un loc unde nu mai fusesem, recomandat însă de o dragă prietenă în al cărei bun-gust am încredere totală (mulțumesc, Anca!) – Laurent este un loc absolut minunat, de o eleganță care m-a transportat imediat în restaurantele pariziene sau londoneze de top din perioada interbelică. Plante imense, mese elegante, coloane, ferestre generoase, o lumină perfectă, seducătoare, misterioasă, numai bună pentru seară, o coloană sonoră tot interbelică sau din anii ’40-’50 – un loc unde imediat m-am simțit elegantă, entuziasmată, bucuroasă. Spre deosebire de Maxim’s, acest triumf inegalabil al Art Nouveau frecventat de the fashionable crowds, Laurent e mult mai aerisit, iar serviciul incomparabil mai informat și mai prompt.

Invitați
Claudiu Mirică, muzician român de succes, locuiește de mult timp la Paris, unde și-a construit o impecabilă carieră în domeniul restaurării de artă.

Aici am avut bucuria să îl revăd pe bunul meu prieten Claudiu Mirică, de care mă leagă o relație ca și frățească de peste 25 de ani. Muzician român de succes, Claudiu locuiește de mult timp la Paris, unde și-a construit o impecabilă carieră în domeniul restaurării de artă – printre cele mai noi opere rejuvenate de mâna și ochiul artistului se numără un Monet și un Delacroix, dar recunosc că mie tot un mic Boucher mi-a plăcut cel mai mult.

Pe lângă faptul că am tocat mărunt-mărunt situația politică, economică și socială din Franța, România și Statele Unite, am fost, cred, și cea mai veselă masă de la Laurent, stârnind priviri, sper, amuzate și admirative (am râs totuși, așa, ca la un restaurant fin din Paris). Dacă la Maxim’s și la L’Avenue am văzut celebrități, personaje din modă și artiști, la Laurent cred, mai degrabă, că merg oamenii de afaceri și, dacă e să mă iau după impresiile mele, de litere (sau poate încă eram cu gândul la casa lui Balzac pe care tocmai o vizitasem – deprimantă expoziția temporară, despre iluziile mariajului din secolul 18, dar despre ea, poate, altă dată).

Am mâncat foarte bine la Laurent (încă o dată, mulțumesc, Anca) – salată de anghinare cu trufe, terină de foie gras excelentă, un hachis parmentier revisite (mie mi-e teamă de reinterpretări și revizitări, dar a fost foarte bun), un steak wagyu foarte bine făcut (spre ușurarea mea, nu a mai venit, așa cum mi s-a mai întâmplat, chef-ul bucătar să mă certe că distrug carnea, ci probabil a plâns în timp ce o ardea bine pe grătar) și, desigur, din nou, allumettes (de data aceasta mai buni decât la Isoletta).

La desert, din nou, despre artă și parizienii aristos cu apartamentele lor de șase metri înălțime și operele moștenite de generații, dar și un Montblanc – iar revizitat, dar excelent, o tartă cu lămâie fină și gustoasă și un mousse chocolat perfect.

Plus chelnerul care a recomandat, a glumit, a supravegheat, s-a interesat în permanență de binele nostru. În subsol, recomandăm și La Poule au Pot, un mic-mic restaurant de modă veche cu tapet, perdeluțe, lămpi Art Nouveau de-ți vine să fugi cu ele acasă și o blanquette de veau a l’ancienne excelentă (nimic reinterpretat aici).

Tot în subsol, merită încercată cofetăria de la Le Crillon, cu o atmosferă minunată și prăjituri și mai și.

Pe data viitoare!

P.S.: Important – toate mesele sunt plătite de echipa Forbes Life, pentru o imparțialitate totală.