FacebookTwitterLinkedIn

Andreea Strugaru, Co-Owner și Marketing Manager KADRA

Într-un context economic plin de provocări, Forbes România a invitat reprezentanți importanți din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate și trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023, în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2023.

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022?

Readaptare este cuvântul cel mai să descrie anul 2022. După pandemie, lucrurile au revenit pe un făgaș normal, dar totuși diferit față de anii dinainte de 2020. Așa că a trebuit să reînvățăm să producem rezultate în condiții de bune oportunități de piață, însă cu provocări dintre cele mai diverse: creșteri permanente de prețuri la produse, creșterea costului energiei și combustibilului, războiul din imediata vecinătate, anxietatea oamenilor, lipsa acută de specialiști pe anumite domenii tehnice etc. Anul acesta vorbim despre Readaptare și pentru că avem în față scenariul recesiunii economice care ne invită încă o dată la flexibilizarea planurilor pe termen scurt și mediu.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Motivele de îngrijorare în 2022 au fost aproximativ aceleași pentru întreg mediul de afaceri: rata crescută a inflației, criza energetică, conflictul din Ucraina, la care se adaugă o lipsă accentuată a forței de muncă. Este un context complicat, dar pe care trebuie să îl considerăm o provocare. „Permacrisis” a fost ales cuvântului anului 2022. Într-un fel sau altul, fiecare companie trebuie să găsească cele mai flexibile soluții ca să își atingă obiectivele de business.

Kadra a avut în 2021 o cifră de afaceri cu 20% mai mare decât în 2019, deși a fost pandemie. La început de 2022 aveam contractate proiecte cu o valoare mai mare cu 40% comparativ cu anii anteriori. În primul semestru din 2022 am avut o cifră de afaceri cu 25% mare mare decât perioada similară din 2021 și suntem optimiști că trendul ascendent se va menține la valori apropiate și anul următor.

Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?

Activitatea noastră nu este afectată direct de războiul pe care, din păcate, îl poartă vecinii noștri. Noi suntem afectați pe segmentul de costuri, de creștere a prețului la combustibil și la energie. Activitatea noastră este la fel de intensă ca în anii care au precedat pandemia, însă, avem o latență destul de mare în creșterea prețurilor către clienții noștri, astfel că anul acesta va fi afectată profitabilitatea.

Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?

La capitolul puncte tari trebuie să apreciem faptul că antreprenoriatele românești se maturizează. Cultura antreprenorială este pe o pantă ascendentă, iar lucrurile s-au schimbat mult în bine față de acum 10-20 de ani. Facem parte din Uniunea Europeană și avem oportunități mari de creștere a afacerilor. Între punctele tari aș menționa și stabilitatea cursului valutar. Este adevărat că e relativă, dar este mult mai bună față de trecut.

Cât despre punctele slabe, sunt evidente și se face referire la ele de ani de zile în mediul de afaceri. Mă refer la capacitatea redusă de absorbție a fondurilor neramburasabile de către autorități sau la creșterea economică bazată pe consum și nu pe investiții. De asemenea, avem o productivitate scăzută  a muncii, ceea ce se traduce în profitabilitate scăzută și dezvoltare prea lentă a companiilor românești. La această înlănțuire de puncte slabe se adaugă infrastructura slab dezvoltată,  lipsa de predictibilitate și faptul că nu există un dialog real între mediul de afaceri și autorități, care să producă valoare.

Care credeți că sunt măsurile pe care guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără pierderi majore? (falimente, insolvente, blocaje)?

În primul rând, ar trebui să facă investiții. Dacă se va da drumul la proiectele din PNRR și nu numai, mediul de afaceri din domeniul construcțiilor va avea mult de lucru. Noi, Kadra, așteptăm cu mânecile suflecate să înceapă construcția de spitale noi, să se modernizeze aeroporturile, să se construiască săli de spectacole și așa mai departe.

Ne-am dori ca proiectele deja anunțate să nu mai fie amânate de Executiv, pentru că lucrul acesta produce blocaje în fluxurile operaționale ale companiei. Mă refer la proiecte pregătite deja, care sunt de primă necesitate pentru Kadra, pentru că investițiile ar contribui la digitalizarea companiei, la creșterea productivității și la trecerea pe energie verde a clădirii noastre din Cluj-Napoca.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?

2023 va fi, cel mai probabil, un alt an care va testa reziliența companiilor, capacitatea de adaptare și identificare rapidă a soluțiilor. Riscul recesiunii economice este din ce în ce mai crescut și probabil că unele economii se vor confrunta cu această perspectivă, în timp ce altele vor încetini semnificativ ritmul de creștere. În condițiile celui mai important cumul de crize din ultimul secol, este dificil de realizat o prognoză cu acuratețe de 100%. Rezultatele financiare obținute în ultimii ani în pofida circumstanțelor pieței ne îndreptățesc să sperăm că avem deja o experiență în gestionarea cu succes a unor astfeld de provocări, lucru mai ușor de realizat și prin măsuri inspirate luate de autorități.