Ștefan Tudos, Vicepreședinte Genesis Property
Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate sau trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023, într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2023.
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022? Argumentați.
Cuvântul care ar caracteriza cel mai bine 2022 este „complexitate”. Economia și societatea în general au continuat în 2022 evoluțiile pozitive din ultimul semestru al anului 2021, la un nivel însă mai scăzut față de așteptările inițiale.
Piața imobiliară a continuat ascensiunea din 2021, chiar dacă ritmul a mai scăzut odată cu venirea toamnei. Zona de birouri de clasa A, unde este activă Genesis Property, a rămas în continuare extrem de stabilă, chiriașii fiind în principal companii mari, multinaționale, cu contracte de închiriere pe termen mediu și lung.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Zona de birouri clasa A, unde suntem activi, este una solidă și rezistentă la posibile șocuri. În plus, suntem o companie foarte atent construită, cu o echipă solidă de profesioniști și experiență vastă în rezolvarea situațiilor dificile, astfel că evoluția business-ului a continuat fără provocări majore.
În prezent, suntem în linie cu estimările de la începutul anului, chiar dacă asistăm la o creștere generalizată a costurilor, la nivelul întregii economii, care afectează toate companiile, în diferite grade. Suntem în grafic și cu proiectele noastre majore, în special dacă vorbim despre YUNITY Park, o investiție de 50 milioane de euro care este așteptată să fie gata în 2023.
Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?
Genesis Property este activă în sectorului birourilor de clasa A, unde chiriașii sunt, în cea mai mare parte, companii multinaționale puternice, care încheie contracte pe termen mediu și lung. Aceste companii nu au fost afectate în mod semnificativ de conflictul din Ucraina, iar cererea în sectorul birourilor de clasa A a crescut. Drept urmare, segmentul de piață pe care activăm a crescut în ciuda provocărilor macroeconomice și geopolitice din perioada recentă, iar trendul pozitiv se va păstra și în lunile următoare.
Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?
Mediul de afaceri din România a evoluat foarte mult în ultimii ani, în special dacă vorbim de revenirea de după criza financiară din 2008-2009. Companiile românești au devenit mult mai puternice, iar cele multinaționale mult mai prezente în piață. Încrederea de care România se bucură acum în ochii investitorilor străini este mult mai mare, grație progreselor făcute, iar asta se vede din plin în creșterea PIB-ului. Ca puncte tari, putem menționa forța de muncă înalt calificată și dinamica economiei, dar și costurile relativ mai scăzute comparativ cu vestul Europei.
De cealaltă parte, o oarecare întârziere în derularea marilor proiecte de infrastructură la nivel național, indiferent dacă vorbim de transporturi, energie sau sănătate reprezintă în continuare o provocare pentru mediul de business local.
Care credeți că sunt măsurile pe care guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără pierderi majore? (falimente, insolvente, blocaje)?
Companiile mari, active în România, au o situație solidă în prezent, cu rezerve consistente de cash, care le permit să treacă cu bine peste perioadele dificile. Cele mai multe dintre ele au estimat deja că va urma o iarnă mai dificilă, astfel că au luat măsurile necesare.
În cazul IMM-urilor, provocările sunt mai mari, desigur, în special dacă vorbim de lichiditatea din piață și de costurile în creștere puternică, în special costurile cu energia. O încetinire semnificativă a vânzărilor și a creditării ar putea pune în dificultate un număr destul de mare de companii medii și mici. În acest caz, Guvernul ar trebui să se asigure că nu se va ajunge la o situație foarte delicată, în care un număr mare de insolvențe ar putea determina o creștere bruscă a șomajului, ceea ce ar putea spori tensiunile sociale. O amânare de la plata taxelor, de exemplu, ar putea fi o măsură bună pentru companiile aflate în dificultate, precum și o plafonare a costurilor cu energia.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?
Principala provocare la nivel mondial va fi reprezentată în 2023 de inflație, de efectele luptei anti inflație, precum și de evoluția conflictului din Ucraina, cu un impact semnificativ în Europa în ceea ce privește siguranța energetică. Nu doar costurile tot mai mari pot reprezenta o problemă, ci și creșterea ratelor. Băncile centrale sunt obligate să ridice tot mai mult dobânzile de referință, iar asta va aduce costuri din ce în ce mai mari pentru persoanele fizice și juridice care au credite. Astfel, întrebarea principală pentru anul viitor va fi cât de bine vor face față oamenii și companiile în contextul costurilor tot mai mari și al datoriilor în creștere.
O altă provocare o va reprezenta nevoia oamenilor de a menține și dezvolta un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională. Companiile vor trebui să ofere flexibilitatea necesară stilului de lucru și de viață post-pandemic și din viitor, dar și să ofere angajaților birouri ultramoderne centrate pe nevoile actuale de interacțiune și socializare.