
Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Florin Popescu, Regional Director ROCKWOOL Balkans
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024?
Florin Popescu: Cuvântul anului 2024 pentru noi este EVOLUȚIE.
Anul 2024 a fost pentru ROCKWOOL un an al consolidării și al pregătirilor pentru viitor. Am continuat să ne concentrăm pe dezvoltarea pieței locale și pe educarea publicului în privința importanței materialelor de construcție incombustibile, sustenabile și eficiente energetic.
Planurile pentru extinderea capacităților de producție, inclusiv o nouă linie la fabrica din Ariceștii Rahtivani, reflectă încrederea noastră în potențialul pe termen lung al pieței din România.
De asemenea, am continuat să colaborăm intens cu autoritățile și cu profesioniști din industrie pentru a implementa normele actualizate de securitate la incendii, un pas important pentru crearea unui cadru reglementat mai clar și mai sigur pentru toți românii.
În plus, am văzut o creștere semnificativă a interesului pentru soluțiile noastre de izolație cu vată bazaltică, datorită numeroaselor inițiative de renovare și construcție sprijinite prin PNRR și alte fonduri europene. Acest interes confirmă rolul nostru activ în sprijinirea tranziției către clădiri mai sustenabile, eficiente energetic și sigure.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Florin Popescu: În 2024, una dintre principalele noastre îngrijorări a fost legată de volatilitatea pieței energetice. Chiar dacă am asistat la o oarecare stabilizare comparativ cu anii anteriori, costurile rămân destul de ridicate și pot influența semnificativ bugetele de construcții, atât în sectorul privat, cât și în cel public.
În plus, modificările legislative, în special în domeniul fiscal, continuă să fie un factor de incertitudine. Într-o industrie care se bazează pe investiții pe termen lung, avem nevoie de predictibilitate pentru a putea planifica și pentru a susține creșterea organică.
Totuși, în ciuda acestor provocări, am reușit să încheiem anul cu rezultate pozitive. Deși am ajustat în creștere estimările de vânzări la jumătatea anului, am depășit ușor noile obiective stabilite, ceea ce reflectă atât interesul crescut pentru soluțiile noastre, cât și eforturile echipei de a pune la dispoziție clienților cele mai bune opțiuni când vine vorba de izolarea clădirilor.
Nevoia de materiale de construcție sustenabile și sigure a continuat și ea să crească, fiind stimulată de proiectele europene și naționale de renovare și eficientizare energetică.
Anul 2024 ne-a confirmat că focusul pe inovație, educația pieței și parteneriate solide este esențial pentru a depăși provocările externe și pentru a rămâne relevanți într-un mediu dinamic. Rezultatele obținute ne dovedesc că acțiunile noastre sunt benefice și că ne aflăm pe drumul corect în ceea ce privește dezoltarea afacerii noastre în anii ce urmează.
Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?
Florin Popescu: Situațiile geopolitice și crizele suprapuse au continuat să creeze incertitudini în mediul economic și social și în 2024, dar impactul direct asupra activității ROCKWOOL România a fost unul destul de limitat, iar provocările privind lanțul de aprovizionare au fost gestionate cu atenție de întreaga echipă. Războiul din Ucraina rămâne o preocupare majoră, mai ales prin prisma proximității geografice și a efectelor sale economice regionale.
La rândul său, conflictul din Orientul Apropiat, a amplificat tensiunile globale și a alimentat îngrijorările privind piețele europene. Cu toate acestea, am observat o mai mare reziliență a pieței locale în comparație cu anii precedenți, datorită măsurilor de securitate și stabilizării relative a costurilor energetice.
Anul 2024 s-a incheiat de asemenea cu ușoare incertitudini generate de rundele electorale. Modificările sau promisiunile legate de taxe și impozite au un efect de temporizare a deciziilor de investiții în sectorul construcțiilor, iar situația politică a influențat semnificativ și piețele economice, lucru care s-a observat prin cifrele Bursei de Valori București.
În ciuda acestui climat complex, la ROCKWOOL reușim să menținem un ritm bun al activității. Creșterea interesului pentru renovările eficiente energetic, susținute prin PNRR și alte programe, a continuat să fie un motor important pentru sector. În plus, colaborările extinse cu partenerii din industrie și campaniile de conștientizare ne-au permis să rămânem vizibili într-un mediu plin de provocări.
Forbes: Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Florin Popescu: Mediul de afaceri din România continuă să prezinte un potențial considerabil, dar se confruntă și cu o serie de provocări care necesită acțiuni urgente.
Dacă vorbim de puncte tari, vedem o tendință pozitivă de colaborare în rândul companiilor, atât prin asociațiile de business, cât și prin inițiativele sectoriale. Pactul Verde și cerințele legislative din pachetul Fit for 55 stimulează o transformare profundă, care pune sustenabilitatea și eficiența energetică pe agenda principală a mediului de afaceri.
Dialogul dintre companii, inclusiv competitori, pentru atingerea țintelor europene demonstrează maturitatea și angajamentul pentru un viitor mai sustenabil.
De asemenea, interesul crescut pentru digitalizare și tranziția verde în rândul companiilor este un punct forte, sprijinit de oportunitățile oferite de fondurile europene. Proiectele de renovare și eficientizare energetică sunt în creștere, iar România are potențialul de a deveni un hub regional în domenii precum construcțiile sustenabile sau producția de materiale performante.
Pe de altă parte, punctele slabe continuă să țină de lipsa de predictibilitate legislativă și fiscală. Deciziile de business pe termen lung sunt îngreunate de schimbările frecvente în Codul Fiscal, care nu oferă un cadru stabil necesar investițiilor.
Totodată, economia subterană și colectarea insuficientă a TVA-ului rămân probleme majore, iar acest lucru afectează încrederea mediului de afaceri și reduce atractivitatea României ca destinație pentru investiții externe.
Forbes: Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Florin Popescu: Din perspectiva mediului de afaceri, așteptăm din partea autorităților să își canalizeze eforturile către continuitate și implementarea proiectelor strategice, fără a lăsa schimbările politice să afecteze progresul înregistrat.
Prioritatea zero ar trebui să fie utilizarea eficientă a fondurilor europene disponibile prin PNRR și celelalte programe destinate renovărilor. Avem nevoie de accelerarea proiectelor în infrastructura educațională, sanitară și rezidențială, care sunt esențiale pentru dezvoltarea României.
În acest moment, preocupările ROCKWOOL sunt legate de lipsa unor politici publice mai robuste pentru protejarea produselor fabricate în România. În România există proiecte și finanţare, însă riscăm să implementăm PNRR cu materiale din afara Uniunii Europene, crescând economii în alte zone şi creând locuri de muncă şi prosperitate în afara graniţelor UE.
Programul de investiţii ConstructPlus este o soluție bună pentru a împiedica aceste lucruri, însă considerăm că bugetul anual alocat acestuia este unul sub nevoile pieţei. Suntem de părere că aceste măsuri care încurajează investiţiile trebuie completate de reglementări mai stricte privind punerea pe piaţă a produselor din spaţiul noneuropean.
Totodată, așteptăm o abordare mai clară în ceea ce privește stabilitatea fiscală. Mediul de afaceri are nevoie de un cadru predictibil, fără schimbări frecvente și intempestive în legislația fiscală. Reformele structurale – digitalizarea administrației publice, reducerea economiei gri și îmbunătățirea colectării taxelor – trebuie să devină priorități reale, nu doar obiective declarative.
Anul 2025 trebuie să fie unul al faptelor, nu al promisiunilor. Avem resursele și oportunitățile necesare pentru a accelera dezvoltarea durabilă a țării, dar depinde de autorități să creeze condițiile necesare pentru ca mediul de afaceri să contribuie activ la această transformare.
Forbes: Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?
Florin Popescu: Strategia noastră pentru 2025 se concentrează pe trei direcții esențiale care susțin creșterea sustenabilă și consolidarea poziției noastre pe piață. În acest moment pregătim planificarea detaliată pentru o nouă linie de producție la fabrica din Aricestii Rahtivani.
Această investiție reflectă angajamentul nostru de a răspunde cererii în creștere pentru materiale sustenabile și de a contribui la tranziția verde a economiei.
De asemenea,în 2025, ne propunem să consolidăm colaborarea cu distribuitorii și partenerii din sectorul construcțiilor, arhitecturii și proiectării. Vom pune un accent deosebit pe educarea pieței în privința beneficiilor materialelor noastre pentru eficiența energetică, siguranța la incendii și sustenabilitate. Astfel, ne putem asigura ca vom veni în întâmpinarea nevoilor unei piețe în creștere, având în vedere liniile de finanțare pentru renovarea clădirilor publice și a locuințelor.
Vom continua să investim în digitalizare, inclusiv în instrumente care să sprijine proiectarea și implementarea soluțiilor noastre în construcții. Ne dorim să oferim acces mai ușor la specificații tehnice, simulări de performanță și suport personalizat pentru proiecte.
Aceste priorități reflectă atât obiectivele noastre pe termen lung, cât și dorința de a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale pieței și de a contribui activ la dezvoltarea sustenabilă a României.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?
Florin Popescu: În 2025, provocările globale vor continua să fie marcate de tensiuni geopolitice și de necesitatea unei tranziții sustenabile. Lupta împotriva schimbărilor climatice va impune accelerarea eforturilor către o economie circulară și o reducere a emisiilor de carbon.
În acest context, implementarea reglementărilor europene privind neutralitatea climatică și eficiența energetică în construcții va crea oportunități, dar și presiuni asupra industriei noastre.
Pentru industria materialelor de construcții, una dintre cele mai mari provocări va fi adaptarea la cerințele tot mai stricte privind sustenabilitatea. ROCKWOOL este bine poziționată în această privință: produsele noastre, clasificate drept „SDG positive” de TRUCOST, asigură economii substanțiale de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Mai mult decât atât, am implementat programul Rockcycle de recuperare și reciclare a resturilor de izolație din vată bazaltică, promovând principiul economiei circulare prin colectarea deșeurilor de vată minerală bazaltica și reintroducerea lor în ciclul de producție.
În plan social, creșterea nivelului de conștientizare a consumatorilor asupra impactului de mediu al produselor va influența deciziile de achiziție. Este vital să rămânem transparenți și să comunicăm beneficiile economice, de siguranță și de sustenabilitate ale soluțiilor noastre.
(5 decembrie 2024)