FacebookTwitterLinkedIn

Volumele de mărfuri încărcate şi descărcate în porturile maritime au totalizat 29,4 milioane de tone în primul semestru. Rusia și Turcia au fost principalii parteneri comerciali, cu 6,4 milioane de tone și, respectiv, 4,9 milioane de tone, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Dintre statele UE, cele mai mari volume de mărfuri transportate au fost consemnate în relație cu Spania (1,5 milioane de tone) şi Ţările de Jos (0,8 milioane de tone).

Portul Constanţa a avut o pondere de 94,7%, iar portul Galaţi de 4,1%.

Pe căile navigabile interioare au fost transportate 15,4 milioane de tone, în special minereuri metalifere, turbă, uraniu și toriu.

Peste 65% dintre mărfurile încărcate au fost reprezentate de produse agricole, din vânătoare şi silvicultură.

Cărbunele, petrolul și gazele natural au acoperit 36% din totalul mărfurilor descărcate.