FacebookTwitterLinkedIn

Michelin se aşteaptă ca vânzările din primul trimestru să fie uşor sub previziunile analiştilor, în urma caracterului sezonier mai extins decât se aştepta în primul semestru din 2025, a anunţat conducerea producătorului francez de anvelope.

Taxele vamale americane, inclusiv la automobile şi componente auto, vor spori volatilitatea pe piaţă, dar strategia companiei de a se axa pe producţia internă o va ajuta să facă faţă dificultăţilor, a informat Michelin, potrivit Agerpres.

Compania are peste 23.500 de angajaţi la unităţile sale de producţie din SUA şi Canada. De asemenea are două fabrici în Mexic – Queretaro şi Leon – şi trei în Canada – Pictou, Bridgewater şi Waterville.

Analiza recentelor ordine executive ale administraţiei Trump încă necesită clarificări şi încă nu se poate ajunge în acest moment la o concluzie. În actualul context extrem de volatil, în prezent nu putem da publicităţii previziuni ci probabil spre finalul lunii” a precizat conducerea Michelin.

Piaţa din America de Nord, inclusiv Mexic, a fost anul trecut responsabilă pentru 38,6% din vânzările totale ale companiei.

Michelin a confirmat că se aşteaptă la un declin al volumelor între 6% şi 8% în primul trimestru din 2025, în urma cererii mai scăzute pentru maşini după finalul lui 2024. Analiştii se aşteptau în februarie la vânzări trimestriale de 6,67 miliarde de euro şi un declin al volumelor de 2,6%.

În privinţa taxelor vamale americane, compania a precizat 70% din anvelopele sale vândute în SUA sunt produse local, iar cauciucul natural nu este afectat de recentele anunţuri ale SUA.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.