Vocile se adună din toate direcțiile, de parcă ar fi Corul Armatei Roșii. Dar mulți dintre ei, dacă este să le analizezi „ideile”, vorbesc în șabloane, în fraze golite de conținut, recită „poeziile” învățate în lungi ședințe. Să-i considerăm, respectând principiile „politically correct”, spălați pe creier.
Nu-i nicio rușine să lupți pentru o cauză nobilă, care duce la progresul omenirii, chiar dacă n-o înțelegi. Și în alte epoci au fost destui „spălați pe creier”. Să luăm, de exemplu, condiția propagandiștilor PCR, care propovăduiau „societatea socialistă multilateral dezvoltată și înaintarea României spre comunism”. Așa cum acei propagandiști habar n-aveau cum arată acea societate, în care se promitea fericirea, dar recitau „poezia”, cu îndârjire proletară, așa și recitatorii din zilele noastre, ca să respectăm principiile „politically correct”, tot clămpănesc despre lumea digitală, încolonați sub steagurile globalismului, fără să înțeleagă ce li se întâmplă. Să-i lăsăm să vorbească!
Totuși, amuzant este următorul moment… După ce ziaristul consemnează „panseurile”, invariabil este întrebat de interlocutorii care abia au încheiat de ridicat osanale digitalului și rețelelor de socializare: „Interviul apare și în print?”
Această întrebare – „Interviul apare și în print?” – sună ca o rugăciune. Adică, ajută-mă, ziaristule, ca vorbele mele să fie înscrise în litera tipărită!
Rugăciunea asta, bine deghizată într-o întrebare ce pare dezinteresată, mi se pare o mare ipocrizie. Adică, după ce ridici în slăvi digitalul, ești de-a dreptul caraghios să ai pretenția să ți se publice interviul în revistă, adică în print! De ce vrei să apari în demodatul și prăfuitul print, pe care-l consideri ca fiind mort de-a binelea? De ce vrei în print, „expertule” în conținut digital?
CITEȘTE: TRĂIASCĂ BLACK FRIDAY!
Dorința de a fi imortalizați în print provine din gândul (neghiob) al nemuririi. Acești oameni cred că, dacă vor apărea și pe hârtie, vor prinde de-un picior nemurirea. Vor fi acolo, nemuritori, pe hârtie! (Mai ales dacă este hârtie color!) Pentru că una este să uiți (ca din întâmplare) revista deschisă pe birou, la pagina ta, ca să te vadă un client, și alta este ca vorbele tale „prețioase”, cu tot cu fotografia ta corporate, să se ducă la fundul oceanului digital, fără like-uri, fără share-uri, fără glorie.
Una este să-i arăți soacrei revista cu interviul tău și alta este să-i trimiți link-ul pe e-mail. Una este să-ți lipești în ramă interviul pe peretele biroului și să te privești zilnic „în oglindă”, cât de frumos și deștept ești, și alta este să-l postezi pe Facebook. Printul, așa sărac și depășit, îți asigură gloria și nemurirea. Acest gând sălășuiește în creierele celor spălați pe creier: printul este nemuritor, chiar dacă digitalul este ideologia pe care trebuie s-o urmăm îndoctrinați!
Nu-i mai puțin adevărat că sunt destui oameni din industria noastră de advertising și PR care au „un dinte” împotriva printului. Ei urăsc printul. De parcă printul le-a băgat mâna în buzunare, le-a furat plasma din sufragerie, le-a spart țeava de apă caldă de la baie. Ei bine, chiar și acești dușmani ai printului își doresc cu ardoare să le apără interviurile în print. Asta nu mai este ipocrizie, ci de-a dreptul tulburarea psihică.
Până la urmă, demn ar fi să nu arunci cu piatra în ceea ce nu cunoști. Printul nu este perimat, dar rămâne o mare necunoscută pentru ce-i care au îmbrățișat mimetic digitalul, dar țin să le apară poza (color) în mult hulitul print.
