FacebookTwitterLinkedIn

O pictură a maestrului impresionist francez Claude Monet, care a rămas în posesia unei persoane private din 1948, se va vinde estimativ cu până la 3 milioane de euro când va fi scoasă la licitație la Paris în această lună, a declarat casa de licitații Ader.

Peisajul “Les Saules, Giverny” (“Salciile, Giverny”), datând din 1886, reapare pe piața de artă franceză, unde picturile lui Monet au devenit tot mai rare.

Potrivit Reuters, tabloul este unul din cele aproximativ treizeci de loturi de la viitoarea licitație a casei Ader, care va avea loc la Hotelul Drouot în 24 noiembrie.

“Picturile lui Claude Monet de acest calibru, de această dimensiune, nu mai există demult în familii franceze. Se găsesc în mare parte în muzee mari sau în colecții străine, dar este foarte rar să le găsești în Franța”, a declarat David Nordmann dela Ader, pentru Reuters, într-o prezentare a licitației. “Este o mare ocazie pentru piața franceză”, a adăugat el.

Pictura în ulei a lui Monet – cu dimensiunile de 73 cm x 92 cm – a aparținut unei familii de origine evreiască și a fost expusă în apartamentul lor luxos din centrul Parisului. Bunicul familiei a cumpărat pictura dintr-o galerie din Nisa în 1948, iar ea a rămas în posesia familiei de atunci.

Deși nu la fel de faimoasă ca picturile lui Monet cu nuferi sau picturile Gare Saint Lazare, care pot ajunge la prețuri de până la 100 de milioane de euro, “Les Saules, Giverny” poartă stilul caracteristic al artistului: “Este o operă tipică a lui Claude Monet, în special prin pensula și modul în care scoate lumina”, a spus Nordmann.

Monet și-a găsit liniștea în Giverny, la vest de Paris, din 1883 până la moartea sa în 1926, transformând o casă roz din zonă în casa sa permanentă și în studio și cultivând o grădină în stil japonez cu flori și copaci răspândiți pe un iaz de nuferi, care a inspirat multe dintre picturile sale.

Licitația include și o lucrare a pictoriței americane Mary Cassatt. “Portrait de Jeune Fille au Chapeau Blanc” (“Portretul unei tinere cu pălărie albă”) este estimată la 800.000 – 1,2 milioane de euro.