FacebookTwitterLinkedIn

Acțiunile au fost preluate în urma unei oferte publice lansată în luna noiembrie 2017. Prin transferul pachetului majoritar, activitatea de producție și activele companiei trec în administrarea unei echipe de management cu experiență în domeniul privat, condusă de Lucianu.

Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul industrial, administrarea afacerilor, investiții și dezvoltare imobiliară, Radu Lucianu își extinde astfel operațiunile și către producție. În paralel, va continua activitățile pe piața imobiliară, prin intermediul companiei Capital Property Advistors, pe care a fondat-o în 2011.

„Romprim este companie care a avut un rol instrumental în formarea mea profesională. Imediat după terminarea facultății am intrat în echipa Romprim, unde, timp de șase ani am participat la etape importante în procese de producție și proiecte variate. Mă bucur să revin din poziția de Director General și sa îmi aduc contribuția la dezvoltarea companiei și diversificarea activităților acesteia, prin prisma experienței pe care am acumulat-o de-a lungul timpului”, a declarat Lucianu.

Acționarii Romprim au aprobat luni, 14 mai, 2018, numirea lui Adrian Crețoiu, Adrian Mihăilă și Alexandru Stancov, în Consiliul de Administrație (CA) al companiei.

Modificarea în structura acționariatului a fost anunțată în cadrul Adunării Generale Extraordinare și Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Romprim, de la începutul acestei săptămâni. Cei trei noi membrii ai CA-ului au experiență în domeniul privat național și internațional, cu accent pe administrarea și dezvoltarea afacerilor, consultanță financiară și imobiliară.

Perioada următoare va fi marcată de o serie de acțiuni strategice ce vizează diversificarea, creșterea și retehnologizarea Romprim. Printre prioritățile noastre se numără și stabilizarea rezultatelor companiei, precum și stoparea pierderilor operaționale, în următorii ani, cu scopul de a rămâne competitivi și de a ne asigura o creștere firească în viitor”, a adăugat Lucianu.

Consultanța legală pentru această preluare a fost asigurată de casa de avocatură Biriș–Goran.