FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană a aprobat miercuri Planul Naţional Strategic 2023-2027 prin care fermierii români vor beneficia de aproape 16 miliarde de euro.

Circa 10 miliarde de euro vor reprezenta plăţi directe şi intervenţii sectoriale, iar 6 miliarde de euro vor fi alocaţi pentru dezvoltare rurală.

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a declarat că în noul document a fost introdus un instrument de sprijin pentru fermierii cu pierderi, prin care se acordă despăgubiri în caz de calamităţi, suma alocată fiind de aproape 400 de milioane de euro, conform Radio România Actualități.

Ministrul a precizat că acest instrument de sprijin trebuie să se realizeze urgent, printr-un calendar foarte strict, iar termenul de finalizare prevăzut este trimestrul al III-lea din 2023.

Planului Naţional Strategic pentru agricultură este un document care conţine 1.900 de pagini și a fost realizat în 19 luni.

Pentru aceasta, Ministerul Agriculturii a desfășurat un proces amplu de consultare cu reprezentanţii celor 160 de organizaţii publice şi private din domeniu.