FacebookTwitterLinkedIn

Emisiunea are o valoare nominală de aproape 4,9 milioane lei şi cuprinde 48.835 de obligaţiuni negarantate, denominate în lei şi o valoare nominală de 100 lei/ titlu.

Obligaţiunile au o maturitate de trei ani şi o dobândă de 8,5% pe an, plătibilă anual. Cele 48.835 de obligaţiuni au fost subscrise de 102 investitori şi vor ajunge la maturitate în martie 2023.

Intercapital Invest a intermediat listarea obligaţiunilor pe piaţa AeRO, în calitate de Consultant Autorizat. Intercapital Invest va continua să asiste Utilitech Services în următoarele 12 luni, ulterior listării obligaţiunilor, pentru îndeplinirea cerinţelor de raportare şi informare a investitorilor.

Lucian-Constantin Ciofoaia deține 99,99% din acțiunile Utilitech Services, în timp ce Stratus Investcapital SRL deţine 0,01% din capitalul social, potrivit datelor BVB.