
În prima jumătate a acestui an, cele 14 instituții monitorizate de „Forbes România”, care au avut expunere pe televiziune (11 bănci comerciale, două instituții financiare nebancare și o companie de carduri de credit și de debit), au obținut în total 31.011 puncte de audiență pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în scădere cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Bugetul de audiență realizat de reclamele pentru bănci reprezintă 3% din volumul total de publicitate TV consumat în primele șase luni ale acestui an. Un consum foarte mic! Crisparea din businessul bancar, generată de Legea dării în plată, s-a transferat în mod direct asupra promovării pe televiziune.
Provident, instituție de creditare (IFN), a consumat cel mai mare volum de publicitate TV: 6.868 GRP’30 pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în creștere cu 4% față de primul semestru al anului 2015.
Dintre băncile comerciale, ING Bank a avut cele mai mare buget de publicitate: 4.234 GRP’30 pe targetul comercial, mai mic cu 31,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Bancpost a înregistrat cea mai mare creștere procentuală a expunerii pe televiziune (112,5%), cu un volum de 2.729 puncte de audiență pe targetul comercial.
Băncile care și-au crescut volumul de publicitate TV: BCR (6,8%), UniCredit Bank (17%), Piraeus Bank (4,3%) și Alpha Bank (34,8%).
Trei bănci mari și-au redus „motoarele” pe televiziune în perioada analizată: BRD Group Société Général (-35,5%), Raiffeisen Bank (-48,8%) și Banca Transilvania, care a fost preocupată de preluarea portfoliului de credite de retail de la Bank of Cyprus și de achiziția casei de investiții Capital Partners.
Notă explicativă: Pe baza punctelor de audiență (Gross Rating Points), clienții publicitari cumpără timpi de reclame la televiziuni pe diferite prețuri (Cost per Point – CPP). Punctul de audiență este „moneda” prin care se tranzacționează publicitatea TV. Astfel, clienții publicitari cumpără audiență pentru reclamele difuzate.