FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, reprezentanții producătorului de băuturi răcoritoare informează că în cadrul departamentului de marketing, Miruna Smeureanu devine noul Marketing Area Director East al companiei pentru Europa, după un mandat de patru ani în poziția de Marketing Director al Coca-Cola România.

Poziția de Marketing Director al Coca-Cola România va fi preluată de către Iuliana Nedelcu, după o experiență de peste 12 ani în cadrul companiei.

În departamentul de Public Affairs, Communications & Sustainability, Mihaela Niță va prelua rolul de Public Affairs Manager România, în timp ce în divizia Commercial, Bosko Popeskov va prelua poziția de Business Operations Manager România.

În ceea ce privește activitatea organizației Coca-Cola România, Paris Nikolopoulos rămâne la conducerea operațiunilor locale din funcția de Country Manager România.

Noua unitate operațională Europa reunește fostele organizații din Europa de Vest și Europa Centrală și de Est. Aceasta include peste 40 de țări, de la Marea Britanie până la Rusia, și se va afla sub coordonarea directă a lui Nikos Koumettis, președintele The Coca-Cola Company pentru Europa.