
Halep (26 ani), a doua favorită a competiției, a câștigat primul meci în fața rusoaicei, după șapte victorii la rând ale acesteia, cea mai recentă în urmă cu aproximativ o lună, la US Open, în primul tur.
Românca a făcut un meci aproape perfect al Beijing, unde era învinsă de rusoaică în 2012 în două seturi, și s-a impus într-o oră și 12 minute. Până acum, Halep a fost învinsă de Sharapova de șapte ori.
Simona Halep și-a asigurat un cec de 149.138 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe învingătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 11) și rusoaica Daria Kasatkina, conform AGERPRES.