FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit datelor anterioare, primul trimestru al companiei cu sediul în Cupertino este cel mai bun pentru vânzări, dat fiind faptul că cifrele analizate cuprind perioada de dinainte de Crăciun, unul dintre cele mai bune momente pentru întreg segmentul de retail.

Cine domină piaţa tabletelor?

Ca şi până acum, primul trimestru din 2013 pare să se menţină în tendinţe. Ultimele trei luni au prins din plin vânzările telefonului iPhone 5 – un element critic prin prisma faptului că familia de produse iPhone a adus mai mult decât jumătate din veniturile din 2012 ale companiei – şi ale tabletelor iPad 4 şi iPad mini.

Astfel, oficialii companiei estimează venituri de 52 de miliarde de dolari, câştigul per acţiune fiind de circa 11,7 dolari, în timp ce analiştii de profil sunt de părere că veniturile din T1 ale Apple vor atinge nivelul de 54,5 miliarde de dolari, în timp ce câştigul per acţiune fiind estimat la 13,3 dolari. Comparativ, compania a înregistrat în primul trimestru al anului trecut venituri de 46,33 miliarde de dolari.

Pentru fanii Apple şi Google.

Totodată, se preconizează faptul că Apple a vândut 55 de milioane de smartphone-uri iPhone şi 20 de milioane de tablete. Compania a vândut în trimestrul anterior 27 de milioane de iPhone-uri şi 15,4 milioane de iPad-uri.