FacebookTwitterLinkedIn

Investitorii individuali de la Bursa de Valori București ar putea subscrie în jur de 30% dintr-o Ofertă Publică Secundară prin care acționarul minoritar Fondul Proprietatea (FP) va vinde o participație de cel puțin 15% din acțiunile Hidroelectrica, estimează analiștii brokerului de retail TradeVille.

Creșterea cu 24% a numărului de investitori individuali în România în 2021, precum și interesul ridicat față de listările unor companii din sectorul energetic, se numără între principalele argumente pentru asigurarea unei tranșe de retail cât mai consistente la listarea Hidroelectrica. 

În mod tradițional, pe piețele de capital dezvoltate, investitorii de retail puteau subscrie circa 10% din acțiunile unei oferte, în timp ce investitorilor instituționali le era rezervat restul de 90%. “În ultimii ani, participarea retailului a crescut din ce în ce mai mult, pe fondul dezvoltării aplicațiilor de tranzacționare și al ușurinței cu care se poate investi la bursă, inclusiv în România”, mai arată sursa citată.

În România, interesul pentru listările marilor companii de stat din sectorul energetic s-a manifestat încă din perioada 2013-2014. Deși tranșele alocate investitorilor de retail – Nuclearelectrica (SNN) – 15%, Romgaz (SNG) – 20% și Electrica (EL) – 21% – au fost generoase, s-au înregistrat suprasubscrieri însemnate (SNN – de până la 5,6 ori; SNG – de 17,7 ori; EL – de peste 8 ori).

Potrivit evaluării realizate de Fondul Proprietatea, 15% din Hidroelectrica ar valora peste 2,3 miliarde de dolari, ceea ce va reprezenta o tranzacție de dimensiuni mari nu doar pentru Bursa de Valori București, ci chiar la nivel internațional. 

„Din moment ce listarea Hidroelectrica este estimată a fi cea mai mare listare de pe BVB și așteptarea investitorilor de retail este să aibă acces la o tranșă cât mai consistentă, care s-ar putea situa în jur de 30%, potrivit analizelor TradeVille. Investitorii individuali ar contribui la free float-ul noului emitent, ar ajuta la o evaluare corectă și ar putea susține prețul după listare. Mai mult, posibilitatea de a deține acțiuni la cea mai valoroasă companie din România ar spori interesul românilor pentru piața de capital și ar consolida interesul în creștere pentru plasamentele bursiere, constatat în ultimii ani”, a declarat Georgiana Androne, Senior Broker, TradeVille.

Vezi și ​Fondul Proprietatea insistă pentru o listare duală a Hidroelectrica. Dimensiunea tranzacției ar putea depăși 2 mld. euro

Fondul Proprietatea, care își poate vinde integral deținerea de aproape 20% în Hidroelectrica în această Ofertă Publică Secundară, a pledat încă de la început pentru listare duală: Bursa de Valori București și încă o piață secundară internațională de prestigiu, de exemplu London Stock Exchange. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România și cea mai profitabilă companie deținută de Statul român în proporție de 80%.