…15 ani care m-au uzat și au lăsat urme adânci, așa cum își pune amprenta timpul pe jocul unui fotbalist. Deși uzura fizică nu există, a apărut în schimb un soi de uzură psihică, așa cum poate să apară mai nou la „corporatiști”, ba poate chiar mai devreme de 15 ani. Scopul și rezultatul uzurii? Să fii „profitabil”, „să te update-tezi continuu”, „să fii reactiv”. Cunoașteți sintagmele venite de la șefi, nu?
Dar nu despre mine este vorba sau despre afacerea noastră. Aș vrea să vă vorbesc puțin despre așa-zisele bătălii pe care le ducem noi în mediul online, deși în aparență discutăm despre piața cărții, care, teoretic, nu ar trebui să producă vreo „bătălie”, având în vedere cum se plânge toată lumea implicată, de la editori până la părinții și bunicii care nu mai sunt mulțumiți de odraslele lor că nu mai citesc deloc sau că o fac doar pe tabletă. Spun teoretic, pentru că, practic, se pare că există totuși o bătălie. Și ce bătălie!
Concurența este una foarte puternică, mulți competitori cu bani, care efectiv iau cartea la „kilogram”, negociază „kilograme întregi de carte” la prețuri modice și o vând la prețuri și mai modice în unele cazuri.
Aș face un scurt istoric al distribuției de carte online, căci acesta este domeniul nostru de „expertiză”. Cert este că la începuturile distribuției de carte online în România, aceasta a apărut ca o alternativă binevenită pentru edituri, de a acoperi o cerere și în zone în care nu exista acces la carte. Cel puțin, așa am perceput-o eu, apoi bineînțeles nevoia de a găsi o anumită carte mai ușor, comoditatea și toate celelalte motive care au dus la boom-ul vânzărilor online la orice tip de produs.
Ce s-a întâmplat ulterior, cu așa-zisul război între piața librăriilor clasice și librăriile online era de fapt doar exprimarea unei frustrări a librăriilor clasice care nu au reușit să se adapteze noilor condiții concurențiale și care dădeau vina pe „discount-urile din mediul online” pentru nereușita lor. Corect? Poate da, poate ba. Dar dacă acum patru-cinci ani aceste librării se plângeau, ce să mai vorbim acum?
Concurența este una foarte puternică, mulți competitori cu bani, care efectiv iau cartea la „kilogram”, negociază „kilograme întregi de carte” la prețuri modice și o vând la prețuri și mai modice în unele cazuri. Acum unde sunt librăriile clasice? Sau unde este o lege care să protejeze atât editorul de marjele cât mai mari cerute de distribuitorii online care „au distrus” piața cărții, cât și pe micul librar fizic? Nu caut să răspund la întrebări, spun doar că era o falsă problemă. Ca în majoritatea situațiilor de viață și în afaceri, adevărul tot timpul este probabil undeva la mijloc.
Dar decât să ne cramponăm tot timpul de problema discount-urilor cerute și oferite de distribuitori, haideți să facem o analiză reală a ceea ce se întâmplă în acest moment în piața cărții online și o să vedeți că situația este și mai gravă.
De ce spun asta?
– o să observați o bătălie acerbă efectiv de a oferi discount-uri care teoretic sunt imposibil de susținut în limita profitabilității (vă spun asta din experiență proprie, uneori atât de neprofitabile sunt unele livrări, încât nici banii pe producerea ambalajului nu-l produc, nu mai discutăm de recuperarea taxelor poștale în multe cazuri oferite gratuit de distribuitori);
– o să observați abateri grave de la un preț de librărie stabilit de edituri – care săracele nici măcar cele mai mari nu au personal specializat să „monitorizeze” abaterile de la acele prețuri de librărie stabilite teoretic prin contract.
Deunăzi am făcut o monitorizare și am găsit rezultate absolut surprinzătoare. Nu vreau să intru în detalii pentru că nu este fair-play să dau nume și nici nu mi se pare corect. Nu este treaba mea, mai degrabă este treaba unei legi a cărții care să protejeze editurile, mai ales pe cele mici și mijlocii, sau treaba asociațiilor care ar trebui să le protejeze;
– o să observați că deja cartea este oferită gratuit ca produs „tractor” pentru a atrage clienții pe site să cumpere și alte tipuri de produs (și ce este rău în asta o să zicem? Până la urmă îi oferim omului cadou o carte, dacă altfel nu reușim să-l facem să citească. Foarte bine!).
– lipsa de șanse egale oferite de edituri și lipsa unei politici de discount corect aplicată în funcție de puterea fiecarui distribuitor.
Aici lucrurile sunt chiar mai grave, în sensul în care exista situații când poți lua cărtile cu discount mai bun de pe anumite site-uri decât poți lua maxim de la edituri. Nu la oferta generală tot timpul și nu în cantități foarte mari, dar suficient cât să apelezi la distribuitorii on-line în detrimentul editurii, situatie aberantă cred (sau poate că nu neapărat dacă ne gândim că activăm pe o piață liberă), mai ales în situația unui jucator mare pe piață. Practic, este vorba despre investiții masive în stocuri efectuate de concurenți puternici care până la urmă au totuși meritul că ajută editurile să supraviețuiască, mai ales pe cele mici.
– așa-zisa „politică de exclusivitate” a editurilor pe anumite titluri „la cererea autorului” care iar este un motiv de discordie în sensul în care, în primul rând, nu se respectă strict de către edituri (căci până la urma sigur un director de vânzări are el o înțelegere sau este mai apropiat de un anumit distribuitor și cartea apare ca prin minune sigur măcar la un jucător) iar în al doilea rând nu mi se pare firească în condițiile în care oricum treaba editurilor nu este să se ocupe de distribuție, cu atât mai mult de o distribuție exclusivă.
Mult mai bine ar fi să căutăm soluții care să ajute piața cărții să supraviețuiască, deși vă spun din proprie experiență că se poate trăi din vânzarea de carte și chiar decent sau se putea.
Nu contest că nevoia de cash-flow pe termen scurt cu astfel de „titluri tractor” poate le ajută, în schimb pe termen lung generează mari disensiuni și confuzie.
– politica agresivă de discount susținută chiar de site-urile editurilor care „se plâng” de faptul că distribuitorii online oferă discounturi foarte mari și atunci fac și ei eforturi să atragă prin discounturi și mai mari. Adică, pe românește, „ne tăiem singuri craca de sub picioare”. INCREDIBIL!
– așa-zisa limitare a discounturilor oferite clienților la anumite titluri care „oricum se vând” căci sunt best-seller care de asemenea creează disensiuni din simplul motiv că unii distribuitori sunt prea puternici și pur și simplu nu vor să respecte.
Ce pot face editurile, chiar și cele mari în fața acestei situații? Mai mult decât să constate, nu cred că au ce face și chiar ne-am lovit de astfel de situații în care ni se impune tuturor o marjă maximă de discount, în special la noutăți, pentru ca a doua zi deja unii jucători să nu mai respecte. Prin acest comportament, editurile produc și mai multă confuzie și disensiuni.
Mult mai bine ar fi să căutăm soluții care să ajute piața cărții să supraviețuiască, deși vă spun din proprie experiență că se poate trăi din vânzarea de carte și chiar decent sau se putea.
Greutățile generate de aceste marje din ce în ce mai mici de profit se resimt din plin atât la tipografii, cât și la editori/distribuitori/angajații acestora. Poate o marjă mai mare de profit rămasă la dispoziția acestora „legiferată” i-ar ajuta să se dezvolte mai mult, sau poate ar scădea interesul pentru carte, care deja este etichetată ca un „produs” care musai trebuie să aibă discount 90%, altfel nu o mai cumpăra nimeni. Cel puțin în mediul online!
Aș putea face și propuneri concrete însă sunt alții mult mai în măsură s-o facă și care cunosc piața cărții din alte țări precum Germania, unde prețul cărții este impus prin lege și de asemenea există interdicția impusă de editori de a se oferi discount-uri atât în librăriile fizice, cât și online (care practic și pe bună dreptate – editorii – sunt cei care creează, noi restul doar distribuim produsul creat de ei și mi se pare normal ca cel mai câștigat să fie editorul și autorul). Nu mai discutăm că tipărirea cărților se face în funcție de comenzile ferme ale en-gross-urilor și ale lanțurilor de librării care efectiv investesc în acele tiraje, deci editorul își poate vedea liniștit de munca de creație.
Dacă o editură mare cedează un discount foarte mare distribuitorului, cu atât mai mult una mai mică nu are încotro.
În fine, consider că „mingea” este la edituri și în special la editurile mari, acestea fiind singurele în acest moment care ar putea opri această hemoragie de discounturi acordate fără discernamânt uneori și care sunt ca un boomerang care la un moment dat probabil ne va lovi pe toți. Sau de ce să nu privim și jumătatea plină a paharului, poate acesta este comportamentul corect care generează cifre de afaceri din ce în ce mai mari, chiar dacă marjele de profit sunt mai mici, e posibil ca per total masa profitului să crească.
Deși costurile din spatele acestei mase de profit mărite diminuează per total profitabilitatea, mă refer în special la costurile logistice și de personal implicate în rulaje foarte mari.
Dar pentru un distribuitor puternic cu logistică bine pusă la punct, așa cum sunt hypermarketurile, aceasta nu cred că este o problema reală. Apropo de hypermarketuri! Și ele au ajuns cam în aceeași situație cu online-ul, respectiv promovarea de cărți cu mega-discount și vânzarea carților dintr-un coș la preț unic de 4 lei sau mega-discountat. Cei care mai umblă pe la raioanele de carte din hypermarketuri sigur știu despre ce vorbesc.
Aș sublinia nevoia reală de asociații și târguri de carte care să sprijine editurile mici și mijlocii, aestea practic nu cred că au niciun cuvant de spus în fața acestor solicitări de discounturi din ce în ce mai mari din partea distribuitorilor și nu au decât să se conformeze liniei impuse de editurile mari.
Dacă o editură mare cedează un discount foarte mare distribuitorului, cu atât mai mult una mai mică nu are încotro. Și dacă editurile mari au finanțare și resurse să supraviețuiască tăvălugului de discounturi foarte mari oferite și marjelor mici câștigate, editurile mici duc lupta de supraviețuire efectiv.
Aici, o mare problemă o reprezintă și scăderea puterii pe care o reprezentau în trecut en-gross-urile de carte care, teoretic, și ele ar trebui sa aiba un rol foarte bine definit, însă, din păcate sunt și ele într-o situație foarte dificilă și au trecut, bineînțeles, la vânzarea online pentru a face rost de lichidități pe termen scurt. De fapt, nu mai servesc rolului pe care îl au în teorie și poate că regretă lipsa de investiții masive care trebuiau făcute cu ani în urmă pentru a-și consolida poziția pe care o aveau.
Orientarea spre câștigul pe termen scurt este încă marea boală a societății românești postdecembriste, noi din păcăte încă n-am înțeles că lupta trebuie dusă pe toate planurile pe termen măcar mediu, dacă nu pe termen lung.
De fapt, cred că mulți distribuitori de carte și lanțuri de librării regretă că nu și-au consolidat poziția înainte de criza din 2009. Cred că distribuția este un segment cu mari lipsuri în acest moment și cine s-ar decide să investească într-un engross sau o rețea de distribuție de carte la standarde occidentale în acest moment, ar fi foarte câstigat. Probabil investiția fiind foarte mare și investitori din afară prea puțin interesați de piața de carte din România, nu prea întrevăd curând o astfel de posibilitate.
Cred și sper, totodată, că se poate face mult mai mult pentru ca piața de carte din România să crească și noi să creștem împreună cu ea, dar aici sunt foarte mulți factori implicați, începând cu carențele mari în educația copilului din primii ani de viața când preferăm să-i punem tableta în mâna în locul unei carți și terminând cu lipsa de implicare socială și politică a celor care încă slujesc pieței cărții și care sunt orientați mult mai mult spre câștig pe termen scurt decât spre investiție.
De fapt, orientarea spre câștigul pe termen scurt este încă marea boală a societății românești postdecembriste, noi din păcăte încă n-am înțeles că lupta trebuie dusă pe toate planurile pe termen măcar mediu, dacă nu pe termen lung.
Poate sunt doar vorbe și expresii tabu, dar asta este realitatea și cu toții suntem vinovați că nu incercăm să privim în perspectivă, să cream plus-valoare (de orice natură, inclusiv sau mai ales umană) cu bătaie pe termen lung.
Din păcate instabilitatea la nivel legislativ și influențele politice încă macină oamenii de afaceri din România care încearcă să-și asigure supraviețuirea sau un trai cât mai bun astăzi pentru că mâine nu se știe cine mai vine la putere.
Când o să reușim să depășim faza aceasta de a încerca să producem și să consumăm nediscreționar, acela cred că va fi momentul zero al ieșirii din criza în primul rând morală și apoi firesc cea materiala sau de alta natură.
Pâna una-alta suntem cu toții prinși în mrejele capitalismului prost înțeles, deși au trecut peste noi deja aproape 30 de ani în care se presupune că am învațat ceva.
Închei prin a spune că personal, din păcate, nu cred că am învățat mare lucru ca antreprenor, nici nu pot spune că am vreo școală specială absolvită cu toate că am și eu ceva diplome de studii. Deși am o vârstă la care încă mai pot emite pretenții că aș putea face mai mult chiar și ca „antreprenor de ocazie”, o oarecare autosuficiență și teamă de eșec (sau succes?) prea mare își regăsește locul ei bine definit în mintea mea și nu prea mai vrea sa plece de acolo. Și, probabil, nu sunt singurul care resimte asta. Mare păcat pentru că unii dintre noi suntem la un nivel la care am putea face mai mult poate pentru angajații noștri și pentru familiile lor, pentru societate, în general.
Din această auto-suficiență rezultă din păcate și lipsa de educație a copiilor și cercul vicios în care ne tot învârtim. Poate că pe undeva este normal și firesc, orice om are limitele lui de la cei mai mici în funcții pâna la cei mai mari campioni care și aceștia resimt la rândul lor presiunea din partea publicului și a presei că nu sunt totuși numărul 1 mondial.
Exemplul Simonei Halep care poate în altă țară ar fi divinizată dar noi o tot bălăcarim pe forumuri și prin articole de presă că de ce nu este numărul unu mondial – ca și cum la naștere i s-ar fi impus asta în biletul de externare părinților ei – spune totul despre noi și despre absurditatea noastră.
De ce nu încercăm și noi să fim măcar numărul 2000 sau 10.000 în domeniul nostru de activitate și ne permitem să aruncăm cu gunoi în cineva ajuns în domeniul lui de activitate numărul 4 mondial este o mare enigmă care nu-mi dă pace.
Mă opresc momentan în așteptarea Black-Friday, eveniment cu ocazia căruia o să cumpăr și eu „un kilogram de cărți” cu discount de 99% . Și poate o să primesc și ceva cadou + transport gratuit.
Una peste alta, să ne bucurăm că totuși distribuitorii online au bani și încă investesc și în acest produs mult hulit pe care unii (mai ales bărbații) îl văd total fals ca pe un produs de lux, decât să încerce să-l vadă ca pe un simplu produs de consum, bun în orice condiții! Chiar și de răsfoit la o bere sau la un meci de fotbal! Încercați-l!
